Diana Todea

se întâmplă într-o zi de toamnă, când dragostea te sărută cartea de poezie stă deschisă pe noptieră, ai vrea să zbori acum, hai să ne desfacem inimile și împreună să creăm o coloană aurie de

anii s-au întors la chipul tău fardat ca un arlechin. lumea se dă în roata fericirii cuplurile apar și se duc. un om te așteaptă cu o sticlă de vin o familie și un câine. cânți ca un surdo-mut

Norvegia. Frig, fiord, vânt uscat. Sufletele se multiplică pe gheață. Am trăit o viață în mii de oameni. Kalashnikov. Sursa căldurii este iluminația. Djinns îmi circulă în oase, mai repede decât

de la sine, florile primăverii s-au pierdut pe buzele noastre alergând ca o mazurcă prin ploaie. am încetat să scoatem sunetul din simfonie, în doze mici, în pași cadențați, unul mai jos și altul

este ora 10. pășeșc încet pe lumina neoanelor. ochii s-au deschis. pătrund în retina ziarelor. ce-aș da pentru un fum de eternitate. să zburăm dincolo de nepăsare și atomi. să fim aer. să ne

dong, dong, dong 666-apel în doliu sec, moment de crivăț palida voce țipă la tine ai vrea să-ți muști mâna de frică 666-apel în doliu fuga mireselor din cimitir pe scară o nălucă

zburasem pe cer ca un nibelung-cerb, o pasă de lună, cârduri de pelicani se tulburau pe lac, din ploaie copilul-zenit deschise umbrela fericirii, o groază de păpădii și umblet de îngeri năpădi

Amsterdam. Nouă seri de nesomn. Ciclurile vieții se repetă. Două bătăi de gong. Lalelele s-au ofilit în geam. Trei femei cântă shamanic. Tu m-ai condus prin mulțime. Mi-ai arătat

copilul luă floarea din copacul vieții și suflă peste petalele ei, încet ca un vis de toamnă, semințele se desfăcură în îngeri aripile nopții răscoliră suflarea pământului și cele zece porunci au

am ajuns la capătul drumului, o parte din lume inventează un alt sex- sexul dedublat, femeie și bărbat, unde îmi este locul? o parte din lume mă renumește după chipul ei- vrei tot ce vrem și

două nașteri ale copilelor cu plete negre letal, magia s-a răspândit în poezia modernă scurt circuit în timp, diavolul dă mâna cu îngerii, peste puțin, moartea nu va mai exista, mâinile ni se vor

deșteptarea molcomă a suferinței curgea odată cu zorile, prin ierburile atinse de un suflu otrăvitor, mai lent, lacul de ceară se unduia prin sângele unui înger, lovituri de pumnal în inima

fiesta stă să înceapă, muzica duruie despre iubiri deșarte- cât am da să fim centrul atenției! picasso, unicul pictor sălbatic cu ochii negri, cântă, bătrâne, despre viață și dezmăț cântă,

sărutul tău-metal înroșit pe spinarea unui înger pașii înlănțuiți în închisoarea eternă mers zig-zag, insectă infimă cripta iubirii noastre a luat-o la vale departe va pluti

ne-am născut în cetatea neagră a timpurilor ne-am născut să fim crucificați pe clădiri de sticlă ne-am reprodus ca un virus neidentificat ne-am jucat cu lunile de fier în Metropolis viața

unii spun că fericirea stă în lucrurile simple, mersul pe jos, datul din cap, scrisul, alții cred că Dumnezeu îți dă fericirea și o ia înapoi când ești rău, egoist, eu mi-am găsit salvarea în

Și dacă ar fi Cuvântul un pahar de plastic, creat de noi ca să bem apă vie, să ne îmbătăm cu mirosul de oraș putred, să simțim că trăim cu toții același paradis? Poate Dumnezeu a aruncat cu har

E cazul să aflu unde merg. Prin ce locuri necunoscute voi păși în această lume, dincolo de sine, unde e lumina goală, unde sunt umbrele din mine. Merg prin triste camere, fantomatice

Paris, o toamnă fără frunze și somn, cină la lumina lumânărilor, pe terasă, un Don Juan ține de mână o frumoasă fată, vântul mi-a bătut în suflet, alungându-mi amintirile cenușii pe valea

facem parte din marea adunare de poeți, restabiliți de rime fără rost și ritm de chitară, ne-am lăsat numărul de telefon pe o poezioară veselă- moda poeziei se mai poartă încă o dată, cu stil

Minutele înghit șinele de metal, drumul nostru se prelungește în trecut, clădirile apar fantomatic ca iluzii ale modernității, printre orașele Europei călătorim, ne căutăm visele, rătăcirile de

de la nistru până la tisa, de la dumnezeu și înapoi, o seamă de cuvinte aruncate peste prut, din mâneca țării curg ”libertate și fraternitate”, revoluția tinerilor nu trece fără flamă, un ritm

Cred într-o singură iubire așa cum cred în faptul că universul este format din galaxii și că extratereștrii există cu adevărat. Cred că metafizica timpului a fost inventată de indienii Sioux

A fost să ne iubim din prima zi în care ne-am cunoscut? Să ne pierdem cunoștința într-o mare de lacrimi, sentimente frustrate, suferințe, despărțiri, zâmbete pe un colț de gură, A fost să credem