Vasile Mihai

fraților hai să vă zic ce pății aseară mă dădui cu capul de pragul de sus al poeziei și-uite-așa îl văzui p\'ăla de jos (mă luai prea în serios și-asta nu-i chiar sănătos) trebuia să se

poate tocmai dincolo de pragul privirii tale s-a ascuns iazul nostru cu greierii lui beți de văzduhuri clocotitoare purtând parfumul florilor noctambule împletit în ghirlande îți amintești? vâsleam

în genunchi pe nisip cu privirea odihnind pe creștetul răsăritului astăzi se unduie în mine un suflet profund turcoaz și se închină orizonturile vibrează răstignite între insule

mă târăsc în afara pielii mele de ieri și mă îmbrac în șoapte de sărbătoare eliberând cu un gest chircit în mine din mine șabloanele orgoliului să se ducă tot mai departe de capra vecinului și de

și ninge-ncet cu zâmbet de bunic și sete mi-e de blonde Cosânzene din moartea nepăsării mă ridic și-mi caut basmul vechi pe sub troiene prin gânduri adormite-am rătăcit parfumul de gutuie

n-am nimic de spus și totuși mă încăpățânez în tăcere de parcă aș fi stăpânul tuturor oracolelor lumii pe scara evolutivă a demonilor nu sunt mai mult decât gândul nevertebrat

...cuvinte de unică folosință zboară în cercuri concentrice în sensuri diferite ca o iluzie optică atunci cand am vrut să îl prind de o aripă unul dintre ele mi-a sfâșiat mâna cu un cioc de

dacă mi-ai privi sufletul prin lupă ai vedea un munte microscopic de litere așezate haotic în cod de semnale luminoase uneori îmi înfund mâna pana la umăr în gramada foșnitoare și

azi voi așeza pe soclu o tentativă de sentiment si voi scrijeli lava adormită sub patina ploilor voi scrie din nou despre jungla nesfârșită încolăcită de liane fără înțelesuri voi sorbi cu

Se așezase în fața mea picior peste picior, țigara tremura în mâna sprijinită leneș de marginea curcubeului. Știi de unde vin norii? mă întrebă zâmbind în timp ce fumul i se răsfrângea din

nu plânge înserarea sângelui meu cu sângele tău nu plânge viața pe care am rostit-o și zilele pagini nescrise pe malul drept al tăcerii nu plânge abecedarul îmbătrânit în așteptarea tuturor

în noaptea asta vreau să ascult viața din tine ca într-un izvor la marginea razei început de sărut inima mea se prefiră încet peste taina trupului tău încolțind lumină e întuneric? doar mi se

când tace poetul apusul se frânge în lacrimi de ziduri și lanuri de sange

vara ramâne un sentiment inventat de un mag obosit ca pretext pentru zâmbetul stelelor amestecând în pocalul albastru nebun câteva lacrimi fericite petale de șoapte tulpina unui pas

te privesc prin transparența înșelătoare a fiecărei adieri tăcute ai gesturi ritualice împletire discretă de grădină japoneză și de sclipire medievală a Tamisei visul unei nopți de vară în trei

Tot plouă și plouă acut și înalt, o vară lichidă se scurge pe ziduri, se-nchină un trăsnet întins pe asfalt și frunzele-ascund arabescuri în riduri. Orașul sărută potopul barbar, strivit

nu mai am putere sa mă lupt cu târziul fiecărei bătăi de inimă înotând în disperarea de a nu-ți putea atinge visul de a nu putea simți cu adevărat lumina și umbra din umbra fiecărei umbre mă