Poezie
Până mâine...
2 min lectură·
Mediu
poate tocmai dincolo de pragul privirii tale
s-a ascuns iazul nostru
cu greierii lui beți de văzduhuri
clocotitoare
purtând parfumul florilor noctambule
împletit în ghirlande
îți amintești?
vâsleam în șoaptă printre nuferi reflectați în vise să nu tulbur cuvintele așternute pe buze în săruturi de fluturi îmi zâmbeai cu toate degetele rătăcite în bătăile mele de inimă
părul îți înflorea
în armonii de privighetoare
și
nu
mai știam pe de rost tabla
înmulțirii anotimpurilor
pierdut în rotirea
ochiurilor de stea reflectate
în iubire
aseară ascultam printre rânduri cu somnul pe gene lacrima lacului încrustat în semiprețiozitatea unei amintiri cu parfum de frunze presate într-o carte
a nins peste răceala neîndoielnică a vârtejului de sunete de argint și
dintr-o parte răsărea luna aceeași lună de acum un milion de ani
poate și
atunci
am trăit-o
fără a o putea chema pe nume
când cuvintele nu erau nici măcar
o pictură rupestră
de ce taci?
liniștea e plină de mătasea broaștei până și prințul a tăcut ațipit pe un colț de poveste de ce răspunsurile tăcute își rătăcesc întrebările și scorburile îmbibate cu ancore se întorc spre apus?
uite
licuriciul încă mai caută calea
către lumină
tocmai el
nu
nu sunt ironic
pe mal
doar vâslele mai foșnesc
ruginiu
am să visez că îți sărut tăcerea
poate fi așa cum stăm îmbrățișați sinonim liniștii care ne desenează pe inimă pe aceeași inimă fibre de frunză în bătaia vântului și știi noaptea asta poate că nu se va termina niciodată poate că sărutul pe care îl împărtășim ca o minune ne va transplanta cu tot cu rădăcini într-un mâine care va fi azi pentru încă de șapte ori câte șapte lumi și planete și universuri tăcute visate
ce ai în palmă?
lacrima transparentă a clipei
îți mângâie linia inimii
și surâd
ți-am mai spus oare
că tăcerea ta încăpățânată
în tandrețe
face cât o mie de vieți
arse în cuptorul nemișcării?
noaptea aceea nu s-a sfârșit orologiul s-a oprit la 10 și fiecare secundă conturează aceeași oră mai sunt două bătăi de inimă pe care sa le sărutăm în tăcere
rotunjire
de miere
s-a ascuns iazul nostru
cu greierii lui beți de văzduhuri
clocotitoare
purtând parfumul florilor noctambule
împletit în ghirlande
îți amintești?
vâsleam în șoaptă printre nuferi reflectați în vise să nu tulbur cuvintele așternute pe buze în săruturi de fluturi îmi zâmbeai cu toate degetele rătăcite în bătăile mele de inimă
părul îți înflorea
în armonii de privighetoare
și
nu
mai știam pe de rost tabla
înmulțirii anotimpurilor
pierdut în rotirea
ochiurilor de stea reflectate
în iubire
aseară ascultam printre rânduri cu somnul pe gene lacrima lacului încrustat în semiprețiozitatea unei amintiri cu parfum de frunze presate într-o carte
a nins peste răceala neîndoielnică a vârtejului de sunete de argint și
dintr-o parte răsărea luna aceeași lună de acum un milion de ani
poate și
atunci
am trăit-o
fără a o putea chema pe nume
când cuvintele nu erau nici măcar
o pictură rupestră
de ce taci?
liniștea e plină de mătasea broaștei până și prințul a tăcut ațipit pe un colț de poveste de ce răspunsurile tăcute își rătăcesc întrebările și scorburile îmbibate cu ancore se întorc spre apus?
uite
licuriciul încă mai caută calea
către lumină
tocmai el
nu
nu sunt ironic
pe mal
doar vâslele mai foșnesc
ruginiu
am să visez că îți sărut tăcerea
poate fi așa cum stăm îmbrățișați sinonim liniștii care ne desenează pe inimă pe aceeași inimă fibre de frunză în bătaia vântului și știi noaptea asta poate că nu se va termina niciodată poate că sărutul pe care îl împărtășim ca o minune ne va transplanta cu tot cu rădăcini într-un mâine care va fi azi pentru încă de șapte ori câte șapte lumi și planete și universuri tăcute visate
ce ai în palmă?
lacrima transparentă a clipei
îți mângâie linia inimii
și surâd
ți-am mai spus oare
că tăcerea ta încăpățânată
în tandrețe
face cât o mie de vieți
arse în cuptorul nemișcării?
noaptea aceea nu s-a sfârșit orologiul s-a oprit la 10 și fiecare secundă conturează aceeași oră mai sunt două bătăi de inimă pe care sa le sărutăm în tăcere
rotunjire
de miere
023812
0
