Poezie
Poveste cu Sisif
2 min lectură·
Mediu
mi se pare că trăiesc o săptămână nesfârșită
zilele se amestecă de-a valma și numele lor
nu mai au nici o semnificație
dacă aș avea timp m-aș apuca să le număr
să le botez unu și doi și trei și douăzeci și șapte
și treizeci și nouă și câte or mai fi până s-o termina
secolul ăsta fără pauze și fără cauze
până și industia imaginilor fără rost a început
să creeze o mitologie contemporană în care sisif
e fiecare dintre noi rostogolindu-și stânca în rampa zilelor
călcând în picioare mucuri de țigară și pahare
de unică folosință mânjite cu zațul nopților închegate
pe pleoapele grele de atâtea secunde într-o lume
în care vacanțele au dispărut din toate dicționarele
în jur ard inimi și gânduri și amintiri cu voal
albastru și parcă totul trece pe lângă mine
alunecă uneori mai repede alteori mai încet
numai eu rămân țintuit locului în timp ce fiecare
clipă ce se scurge mușcă o bucată din trupul meu
mă dezbracă încet încet de mine de parcă
aș fi ultimul copac în furtunile toamnei
dar
mai sunt doar trei respirații până-n zori
am să mă desfrunzesc de tot ce mă leagă
și-am să vin acasă cu inima-n palme și dorul pe buze
iar secunda aceea va fi ca o naștere
a unui mâine cu tine
014017
0
IP