Umbra unei umbre

nu mai am putere sa mă lupt cu târziul fiecărei bătăi de inimă înotând în disperarea de a nu-ți putea atinge visul de a nu putea simți cu adevărat lumina și umbra din umbra fiecărei umbre mă târăsc prin tine ca un orb căutându-te într-un sentiment spus pe jumătate cu buze de noapte eu te știam deja dar ce contează? ne-am rătăcit departe unul de cuvintele celuilalt în propriul castel de cărți de joc sub cascade de litere amorfe conturate în limba fiecărui demon din noi nu mai am putere și e târziu prea târziu pentru a ridica de jos petalele scuturate ale unui înger îmbătrânit înainte de vreme oare azi va mai rămâne un mâine pe care să îl rostim împreună în passo doble nuanțat de anotimpuri purpurii? verbele noastre capătă cenușiul perfectului compus inutil dansând țipătul unui drum care nu se mai conturează în întuneric până vom învăța dialectul unei inimi fără timpul trecut și când târziul va avea numai valoare istorică în muzeul sentimentelor uitate