Autoportret antonimic

Nu te recunosc în aceste versuri, da, poate fi experiment: pe buze îmi tremură o poftă acută de sânge / o simt pulsându-mi în dorințe... e dorința ta de a prinde valul acesta de poezie: care se cramponează cu ghearele și colții / de fiecare trecător / sfâșiind în hohote carotide / member. Iau versurile tale totuși în contextual unei toamne pline de vânturi și ploi, o toamnă unde iarna bate la uși ca un tăvălug sarcastic / până când totul devine / materie primordială / și asta numai de dragul... de dragul cui? Prefacerea ta a dat o poezie bună, chiar dacă încerc să te descopăr în fiecare cuvânt, îți simt răzvrătirea și mai ales: câtă ură poate exista în mine / savurez cuvintele din fiecare inimă / cu înghițituri încete / până ce nu mai rămâne nici o urmă …toate le răsfrângi apoi spre niște: vise naive și dulcegării / de telenovelă braziliană. Ai reușit să prinzi ca un poet adevărat această violență, dar care nu-ți este caracteristică: mă hrănesc doar cu imagini violente / scrijelite pe retină cu voluptate de fiară / am devorat deja jumătate din planeta de suflete. Versurile care mi-au plăcut pentru profunzimea mesajului transmis incercând să-ți descifrez sufletul proiectat în imaginea ta: am devorat deja jumătate din planeta de suflete proiectate în oglinzi convexe și sparte într-un milion de particule de gheață iar cealaltă jumătate o păstrez pentru prânz anticipând cu poftă clipă de clipă fiecare mușcătură