Ottilia Ardeleanu

ne-am îmbrăcat bine ca pentru o călătorie spontană prin ferestrele deschise cumva clandestin un clește a făcut zorzoane în jur l-a ținut cu tâmplele în jos ca să viscolească peste

am început o dietă de prietenie telefoanele pe off sms-uri nu mailuri neverificate evit facebook-ul cele câteva scrisori lâncezesc în uitare la serviciu sunt distantă nu mă mai las

sap aerul dintre noi pe linia vieții palmele îmi sunt bătătorite respir destulă tăcere iubirea se zbate după un cadran de ceas mecanic depărtarea umple tunelul într-o lumină icterică mă

nimic nu este întâmplător nici prezența nici lipsa noastră mai ales cuvintele rânduite după cum se nasc prunci în iesle în fiecare An (31 dec. 2011)

Presimțeam că voi avea de lucru, până la ora întâlnirii. De fapt, programasem să termin o lucrare începută de ieri. Așteptam doar un telefon de confirmare. Puteam să conduc, în paralel, mai multe

la capătul aleii, adulmecă prin iarba răpusă eroic un vânt de toamnă gonind parcă dinspre zodia leului. se scutură de pete de rugină. lasă urme vânătorești prin tufișuri. mârâie nervos. el simte

stau singură în colțul meu. rece. aici, oamenii sunt mici și îi așez cum vreau. nu mișcă. dacă strig la ei, nu mișcă pentru că știu că îi ciupesc cu lumânarea aprinsă ori le tai câte-o șuviță pe care

stau în singurătatea mea ca într-o rezervă de spital nimeni nu intră cui i-ar păsa de un bolnav beteag de fericire dependent de un pat de suferință conectat anemic la viață fixez ploaia în

că începe să cadă lapoviță cenușie. închis, orașul scoate oamenii pe la geamuri, pe alei, pe străzi, pe bulevarde. se stârnește o cădere generală. de panică, îngrijorare, încordare. în curând, totul

vere găsii tastele tocite mă auziși dădui să apăs și n-avui pe ce mă gândii cine să se fi plimbat pe ele ca pe dalele pe care încăpeam cu iubirea mergând ei ce vremuri silfide se scurseră

o arcadia inima împietrită de sentimente niciun om să-mi străbată ținutul fără încărnare cu pleoape deschise sufletul pare un copil cu lacrimi în ochi port cu mine un

are un zâmbet îl ține numai pentru ea privește drept înainte când te așezi în direcția ei vezi încrederea și taci se aude inima o scoică din care ies perle te încredințează lumii am

cu brazde pe trup e soră cu pământul datinile și Dumnezeu are miros de pâine și de sare diminețile grijulii nopți cât fulgerele oftatul sănătos pasul iute și drept mâna ei toarce

ai zice că în lumea asta nimeni nu mișcă. ușile sunt grele și scârțâie îngrozitor. se trântesc sictirite. cu o față întunecată de resentimente. cu cealaltă, fadă. și dacă încerci să intri, e

ceasul orașului clănțăne în două limbi turistice preumblări pe cadranul mării foarfecă timpul felii subțiri jgheaburi ochilor cu indiferență minutele bat oameni viața se duce-n

copilul se rupe în mii de oameni de pâine copilul potolește mii de oameni de sete copilul învie mii de oameni din morți cu un mugure de salcie de păcate limpezindu-i (27 nov. 2011)

odată o idee s-a strecurat în neuronii mei neîntrebată nu știa că am mult de lucru și s-a așezat comod ca în fotoliu am împins-o în calculator cu degetele ea a strigat cât a putut de tare

dă târcoale. cu ceva greu pe umăr și gluga cât o noapte de toamnă căzută pe creștetul pământului. când vine vremea, se apucă de muncă și taie, doboară, usucă și îngroapă. se hrănește doar din

știu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea

rotea privirea prin noi ca pe o bănuială ne puneam figuri de sfinte ai fi zis că păcatul era cel mai sfios băiat din echipa de fotbal a școlii nu scuipa nu înjura nici semne codificate nu știa

sireapă colonie florală escaladă peste acoperișuri cu pisici lăfăite sub un bezmetic soare aprilin pare dus cu pluta dacă ai putea rămâne o zi întreagă vâslind ai observa cum cade

o grămadă de bănuți aurii se topește într-un cazan albastru lucrurile devin alunecoase săruturi lungi păsări sub propriile evantaie voințele oamenilor se înmoaie lent poezia curge