Ottilia Ardeleanu

acolo în palme stăteau ca niște lebede înghețate mi-era teamă să le strâng aș fi strivit fiecare suflet de teamă un vânt s-a stârnit în urechile mele și-am început să suflu ușor privind

ninge cu lună plină drumuri platonice și câmpii afânate lunecă păsări aerul se fisurează artizanal ninge cu biserici și clopote mici primenesc acești morți pentru încă o

să vezi lumea ca un cerc, unul care se strânge, pe trupul tău, fără putința de a te mișca. ești nevoit să rămâi în picioare, a simți apăsările. să nu te poți așeza în tine confortabil. să

hei nu mă goni din tine disperato nu-mi arunca zilele în iad nu te grăbi să-mi dai de pomană toamna asta cu sânii doldora de fructe nu-mi trage cerul pe față ca o mască de oxigen și nu-mi

și lumea se ridică lumea se panichează lumea se îmbulzește lumea se îmbrâncește lumea se calcă în picioare se dezlănțuie se izbește om de om se revarsă puhoaie rupe digurile se clatină face

și-a pipăit coastele într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor într-un program a modelat-o cu niște unelte de finețe i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase buze cu

toți bărbații rezistă în fumurile ei în emanațiile de ce-i poate pielea devin colerici ori sangvinici când începe să facă striptis toți sunt cu ochii pe ea pe sânii ei plini pe ochii ei

mă văd în ape clare umerii mei mici au acea chemare de moliciune ca pentru tâmple de poet răspântii până spre crud boticului adulmecător după frăgezime pe țugui se inspiră un aer de

în lumina zăpezii privesc viața o modalitate de a încerca simțurile un test în care intru așa cum intră cuvintele în hârtia întinsă sub mână ca pentru un act sexual neprotejat din care sigur vor

dragii mei se făcea o liniște acustică se făcea un cerc mare de inimi scenă improvizată pe care mă suiam după rugămintea lor mă suiam și vocea mea limpezea inimi seara se lăsa

geanta mea era plină cu apă geanta mea era plină cu pești și eu îi dădusem drumul și eu aveam oarece privire un căluț tropotea pe retina albastră tropotea și nu puteam să-l mângâi dii

stau într-o așteptare intimă și dintr-odată bucuria îmi sare val de ceară călduță mă ciupește de glezne și am senzația aceea dacă n-ar fi acești martori neastâmpărați aș zice că am luat-o

îl voi întâmpina judicios vom învăța împreună ridicarea împleticirea și descâlcirea imperioasă a întrebărilor vom descoperi o geometrie blândă în care să se înscrie formele noastre primele

oricum suntem închiși într-un mormânt mișcător că suntem vii este doar o părere a noastră despre noi din emfatic nu se coboară ca din ascensor pe oase înfășurați cu un fel de compoziție

o vegetație explozivă nerăbdarea pe atunci pașii tăi cunoșteau un drum verde împrumutat din mersul pământului șerpuiau toate și toate ieșeau dintr-o tăcere senzuală ochi de copil aproape în

Vreme cu fumuri. O creastă retează linia ferată pe care vine alene, ca și când s-ar interesa de vreo istorie de-o parte și de cealaltă a lumii, o locomotivă atât de veche. Pufnind la fiecare sută de

îți ducem tăcerea neîncăpătoare în burta unei căruțe rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare în urmă câteva ființe sub dărâmăturile unei pierderi încearcă să reziste tot restul se

jpegul mamii ei de viață am încercat să-i fac un zoom să ajung la cafeaua pe care o beam împreună dimineața la cuvintele care se amestecau buze îndulcite pe buzele cănilor la plimbările

A bătut ușor. L-am poftit înlăntru. Eram în pantalonii de training violet și un maiou decoltat, din care sânii se răsfrângeau pe jumătate, rotund și obraznic, formând un șanț apetisant în care ar

este aiurea să arunci firimiturile în ele se află ceva din tine cel mai bine te cunosc păsările oamenii te zdrobesc din mers de parcă nimeni nu observă cum se fărâmițează timpul te

de marionete mă ocupam cu foarfece și ace treceam prin fiecare personaj voce gesturi trucuri știam perfect ursul păcălit de vulpe ciopleam istoria copilărește sub stejarul din

adolescenți care se dau cu parapanta gândurile noastre așa sunt ele când călătorim umăr lângă umăr respirație pentru respirație printre litere curbate ca niște brațe de aer ne ridică până la

zid impasibil fotoliu cu brațe de cărți deschise și haina părăsită în grabă masa de fag laptop la lucru vază de sticlă cu flori de câmp și pietre de râu portretul unui adio dar rămân cu tine