Ottilia Ardeleanu

printre pietre încrustate monumental își trage sufletul citind pe sub degetele dăltuitorului cine ar vedea-o în contemplație ar crede că se pregătește pentru vreo lucrare

ninge e semn că vecina de peste alee va scoate rufe la uscat jumătate din ea este mereu pe dinafară o fixez cu privirea nu e de ajuns e bine să mă gândesc la ceva frumos cum ar fi noi

i-a zis javră și i-a tras o gheată elegantă peste bot până ce sânge a curs aceeași culoare ochii au devenit de javră viață reîncarnată într-o cățea (8 martie 2012)

se joacă în plete blonde cu foarfecele oglinzile văd totul respirația bate drumul dintre lobi în fundal o muzică veselă unduind aburul de cafea romanțios adună femei din cele mai

de când pe frunte îmi stă piatră între lumi se zbuciumă una pe când cealaltă lâncezește din burtă îmi cresc flori pe dedesubt rădăcini nasc forfotitoare întunericul și lumina se

existau o gramatică a zilei de muncă dimineți în chinurile facerii anunțate de cocoși dârlogi unelte o traistă pentru toți cărți ale chipurilor citite în liniștea dintre lumea trasă pe

când l-am văzut pe primul mi-a fost teamă să-l privesc inocența lui părea cea a unui copil care se hrănise cu timp îndelungat mă apropiasem până la atingere încât am auzit o melodie pe care

ca două jumătăți într-o dragoste perfect imprimată unul tușul celălalt foaia trăim lipiți din unele cuvinte mă deschid cum se deschide o femeie când trupul îi e scris apăsat cu

mi-a adulmecat urmele mi-a probat hainele i-au plăcut și m-a lăsat așa cum sunt în văzul lumii a folosit aceeași pudră rimelul și trusa mea de manicură până și perciunii i-a făcut gheare peste

pot să aleg să rămân în hruba nemișcată și strâmtă cu spaima adeziv abuziv să evadez ar însemna moartea prin înghițire cu vântul în față cam șubredă și cam întunecată înconjurată

această poezie are o voce care tot timpul îmi sună în auz cât citesc și recitesc în locuri unde mă atrage sunetul joacă un rol important aici până și metaforele răsună și fiecare literă

prin albastrul de voroneț sfinții eliberează suflete pentru oameni toți seamănă între ei arta meditației de-ajuns să-i privești în tine o liniște se umflă până la înălțare într-o

în lumină de bumbac mă dezmeticesc dar nu știu mă visează dumnezeu lipită de pieptul lui liniștea ca o țesătură moale mă strânge acum și colțurile casei sunt steaua sub care m-am născut ca o

îngerul mi-a dat mie hainele dar nu știu să le port mă privește cum trec fiecare nasture în afara mea uneori uit haina descheiată mă dor toate cel mai rău este că și el se îmbolnăvește pe

dimineața oamenii își pun supărările în mașină pornesc la drum ca și când ar avea ceva de aruncat într-un loc la marginea lumii niște pisici albastre se zvârcolesc sălbatic își

acolo în palme stăteau ca niște lebede înghețate mi-era teamă să le strâng aș fi strivit fiecare suflet de teamă un vânt s-a stârnit în urechile mele și-am început să suflu ușor privind

ninge cu lună plină drumuri platonice și câmpii afânate lunecă păsări aerul se fisurează artizanal ninge cu biserici și clopote mici primenesc acești morți pentru încă o

să vezi lumea ca un cerc, unul care se strânge, pe trupul tău, fără putința de a te mișca. ești nevoit să rămâi în picioare, a simți apăsările. să nu te poți așeza în tine confortabil. să

hei nu mă goni din tine disperato nu-mi arunca zilele în iad nu te grăbi să-mi dai de pomană toamna asta cu sânii doldora de fructe nu-mi trage cerul pe față ca o mască de oxigen și nu-mi

și lumea se ridică lumea se panichează lumea se îmbulzește lumea se îmbrâncește lumea se calcă în picioare se dezlănțuie se izbește om de om se revarsă puhoaie rupe digurile se clatină face

și-a pipăit coastele într-o zi a smuls una și i-a dat drumul pe cursul pixelilor într-un program a modelat-o cu niște unelte de finețe i-a desenat cei mai veseli ochi gene umbroase buze cu

toți bărbații rezistă în fumurile ei în emanațiile de ce-i poate pielea devin colerici ori sangvinici când începe să facă striptis toți sunt cu ochii pe ea pe sânii ei plini pe ochii ei

mă văd în ape clare umerii mei mici au acea chemare de moliciune ca pentru tâmple de poet răspântii până spre crud boticului adulmecător după frăgezime pe țugui se inspiră un aer de