unde rămâi fără cuvinte

Sunt câteva chestii comune, dar ele sunt amortizate de autenticitatea ansamblului.

nu aveți idee cât mă onorează trecerea dumneavoastră pe aici.

Domnule Ioan-Mircea Popovici, mă bucură nespus cuvintele "dintr-un susur", iar lumina devine călăuză pe un drum pe care îmi place să merg. Vă mulțumesc.

Adrian, semnul lăsat este dovadă că există ceva poezie aici și asta mă impulsionează, îți mulțumesc.

vă mulțumesc, din nou, pentru aprecieri,

Ottilia Ardeleanu

asta e un text care chiar mi-a placut... cu tot cu titlu! :)
o singura obiectie (am vazut ca si un antecomentator spunea ceva tangential despre): as elimina cele doua versuri cu clopotul de cer si strada linistii.
cred ca poezia nu ar pierde nimic fara ele, dimpotriva, scuturata de aceste doua locuri comune, ar fi si mai frumoasa! :)

dragă, mă bucur că de data aceasta încercarea mea "poetică" a ajuns cu tot cu titlu la tine :). ce poate fi mai plăcut pentru cineva care tratează cu respect cuvintele decât să aibă rezonanță, prin acestea, asupra celui care, într-un fel sau altul, le "ascultă".
poate că am să renunț la cele două versuri.
mulțumesc,

Ottilia

mie chiar îmi place. Și locurile comune, sau prea generale, care dacă ar fi să le căutăm ar fi chiar mai multe de două sunt și ele bine integrate. Eu cred că ce am citit aici e o poezie fără impurități, adică o poezie cu adevărat din om.

Raul, pentru reacția de empatie, de cele mai multe ori, comentariile au o valoare mai mare decât cea a textelor. iată ceva ce m-a încântat: "o poezie cu adevărat din om"!

încă o dată, mulțumesc.

Ottilia Ardeleanu

...pentru a descoperi imagini...
Un poem simplu și profund.
"...lipim pământul cu sentimente
de-o veșnicie" - foarte frumos!
Ileana

mă bucură trecerea și comentariul tău. mulțumesc.

Ottilia