Poezie
un timp la galop
1 min lectură·
Mediu
o vegetație explozivă nerăbdarea
pe atunci pașii tăi cunoșteau un drum verde
împrumutat din mersul pământului
șerpuiau toate și toate ieșeau dintr-o tăcere senzuală
ochi de copil aproape în neastâmpărul lor
atenția din partea unei mâini de fluturi
te însuflețeau
săreai peste o nimica toată
pe ghizd o ciutură cu setea până-n buză
undeva un clopot
se străduiau să anunțe despre
o lume timpurie în care
ne pierdeam nechibzuit
pe unde s-au dus caii care alergau prin
mângâierile noastre
(27 ian. 2012)
043047
0
Un poem al senzualității, un poem al reveriei asupra unei senzualități curate, pe care am pierdut-o demult din cauza grăbirii unui timp ce și-a rătăcit definirile, o senzualitate a clorofilei, a pământului, a fluturilor, o senzualitate în care "caii" "alergau prin mângâierile noastre"! O senzualitate curată în care eram a totului tot integrați Divinului, nu risipiți, disipați ca acum. "Undeva un clopot" tot anunță că "ne pierdem nechibzuit" într-o "lume timpurie" care și-a pierdut (deocamdată) reperele! O viziune cuceritoare asupra unei lumi respirând atâta puritate! Mulțumesc că exiști atât de frumos!
Cu prietenie
maria