Poezie
vinerea păsării dada
1 min lectură·
Mediu
când zbor aripa doare aerul oasele cântă la flaut de aceea se aude în stepă numai chemarea
de la o vreme se scutură cireșul distanței știți dumneavoastră oamenii fac socoteli nimic nu se potrivește cu un prânz la ciutura acestui priveghi din care doar o scânteie spală urma dintâi
pasărea dada trece prin fluier prin gămălia zilei să-și caute cuib
vine cealaltă apă
bănuțul pe care îl ai strălucește
dada dada din vinerea păsării mele iese un ou
barcagiule ia bănuțul acesta și ia-mă cu mine ești tot ce sunt tot
un val uriaș
cuib pentru pasărea mea
044.686
0
bănuțul pe care îl ai strălucește
dada dada din vinerea păsării mele iese un ou
barcagiule ia bănuțul acesta și ia-mă cu mine ești tot ce sunt tot”
- mie mi-a plăcut textul, te poartă departe, gândul trece pragul acela și... construiește. cam asta și înțeleg eu din poezie, :), dar asta e altă poveste... totul pleacă de la durere aici (”când zbor aripa doare”), pentru că doar așa poate apărea muzica, un fel de... chemare. Apoi textul devine un drum în sine, o călătorie spre ”cuib” pentru care e nevoie de barcagiu, de ”bănuțul acesta”...
- în fine, un text bun
numai bine,
alex