uitare de sine

Rodica,poate nu stiu sa apreciez foarte bine textualizarea ta,dar cand citesc versurile tale simt aici un concept poetic uman foarte apropiat de incercarile mele in ale versificatiei si tocmai de aceea exact asta imi doresc si eu:
"sa calc piatra rabdatoare....
sa ma simt mai usoara cu o umbra aplecata peste intelegere.....
sa respir numai uitare...
iar umbletul sa ma duca...."
mai trec,
Carmen

O poezie de înaltă spiritualitate, o urcare într-un "oraș mai înalt" pe treptele interioare ale "înțelegerilor" resorturilor lumii fără de "umbră"! Cu un singur lucru nu sunt de acord, pentru ca periplul tău spiritual să fie și adevărat: "uitare de sine efemer"! A îmbrăca "veșmintele învierilor" presupune a-ți trezi sinele divin - care înseamnă vederea rotundă și profundă a în tregii manifestări. Deci, în nici un caz "uitare de sine"! Numai "moartea" aduce uitarea! Titlul și finalul aruncă o umbră asupra acestui poem desăvârșit și-n formă și-n esență! Cu drag, Maria

îți salut prezența în aceastǎ paginǎ! Tu deja ai propriul "concept poetic" , dispunând de o mare sensibilitate și ușurințǎ în exprimare, trebuie numai sǎ ai încredere în tine, sǎ scrii ce simți și cum simți, îmbrǎcând simțǎmintele în aura cuvintelor ce strǎlucesc în tine! Pentru cǎ mǎ citești, îți mulțumesc iar când mai lași și un semn, încerc sǎ-l valorific prin curajul de a mai scrie! Cu prietenie, Rodica!

îți multumesc pentru aprecierea poemului." Uitarea de sine" din acest poem este dacǎ vrei o stare doritǎ pentru un moment, a sinelui, în nici un caz nu poate fi vorba de capitulare în fața divinului. Sǎ uiți o anumitǎ trǎire, uneori este o binecuvântare, aici îți dau dreptate cǎ, numai murind, uitǎm definitiv, deși încǎ am dubii. Ce ne-am face totuși dacǎ nu ne-am induce în subconștient aceastǎ voalatǎ uitare!? Poate atunci n-am fi în stare nici sǎ iertǎm!
Cu aceeași prietenie, Rodica!