când de iubire țineam cu dinții

bine chibzuit, dens in imagini, limpede in sensuri, dar nu naiv, poemul conduce la o clipa de luciditate concisa in :

apoi ne-am mutat fiecare într-un
alt ideal

da, ai sesizat bine aspectul unor iubiri, prietenii, vise, iluzii care intr-o buna dimineata, cand ne uitam in oglinda, ne privesc cu ochii adevarului.

Mi-a placut deosebit:

ceva din noi era
neasemuit și dat

simplu si frumos.

Dintr-o singură “spunere”, pe o sintaxă albă, se structurează “o comunitate” lirică, în care locuiesc două euri poetice identice: “…ne întorceam cuvintele/să migreze în poeme calde/orizontul nostru era bine alcătuit/de la o tâmplă la cealaltă….mâinile se prelungeau/caligrafic până spre dimineață…”și astfel, poezia exprimă sentimentul dragostei posibile, dar în același timp emite și conceptul de spațiu posibil, care să conserve sentimentul.
Impresionantă este geometria liricului ce îți creează iluzia perfecțiunii, multiplicată “în puzderie de simboluri” sau iluzia unui timp infinit al iubirii “era neasemuit și dat”.
Poezia se asociază, firesc, cu formele de culori din tablorile lui Mondrian, în care liricul, la fel, intră în consonanță cu geometria, pentru a dobândi “orizontul nostru bine alcătuit”
La început am fost tentată să-l critic “pe “ “alt ideal”, dar după a doua lectură, mi-am dat seama că ultimele versuri, ușor izolate de text, ies din sfera liricului și urmeaza numai geometria. Așa se explică de ce aceste versuri sună mecanic și rece, gata să iasă din timpul și spațiul poeziei: “apoi ne-am mutat fiecare într-un/ alt ideal”
Elementele poetice “apoi”, “fiecare”, “alt” doar există de-acum,, neavând nimic în comun cu “orizontul nostru bine alcătuit”
Poezia are atât forța liricului autentic ce exprimă cât și forța geometriei ce construiește.

Doar dintr-o întorsătură de condei, aparent simplă, ai făcut "cuvintele" tale să "migreze în poeme calde" drept în inima mea. Mulțumesc pentru prelungirea mâinilor, "caligrafic" până spre noi toți! Cu aceeași bucurie, Maria

poemul este bun. are imagini frumoase si puternice. am remarcat ,,mâinile se prelungeau
caligrafic până spre dimineață".
si pana la urma asa e, fiecare tinem cu dintii de cate o iubire pana ce ne dorim altceva (nu neaparat superior), ne autocreeam idealuri pentru ca ne e frica sa traim in prezent.
o zi nuna,
Gabi

modul dezinvolt și măiestria discursului liric. L-am citit dispus în strofe ca idei de valoare, dar și afectat profund de stil și figurile lui. Pentru că metafora e punct forte aici, și zic asta metaforic vorbind. E peste nivelul autoarei, general citîndu-i poemele, dar și peste nivelul a ceea ce se scrie în general pe aici. "mâinile se prelungeau/caligrafic până spre dimineață" mi se pare de o perfecțiune ce merită citată. La fel cu lucrurile aliniate în albastru. Deosebit.

vă mulțumesc pentru comentariile dumneavoastră, ele sunt cele care conferă valoare acestui text!

Elena, mă bucură mult apropierea de cuvinte.

Adriana, frumos spus "geometria liricului" și deosebită toată interpretarea prin "linii și culoare".

Maria-Elena, faină reacție.

Gabi, și mie îmi place remarca ta :).

Liviu, empatie și stare.

Aș vrea să spun că sunt foarte de acord cu Borges care mărturisea că "dacă un poem nu e precedat de o emoție, nici nu e nevoie să fie scris"!

Și vă mulțumesc, din nou, pentru că ați simțit alături de mine,

Ottilia Ardeleanu

am urmărit fiecare comentariu de până acum și pot spune ca sunt de acord cu
opiniile exprimate. Am așteptat până să postez "intervenția" mea... Adaug doar câteva "pretenții", dacă-mi este permis a mă exprima în acest fel...
- titlul "l-aș vrea" ca un simplu enunț: "de iubire țineam cu dinții"
- "cu limba ne întorceam cuvintele" - este frumos spus, poetic, dar, aș pleda pentru ordinea firească: "(ne) întorceam cuvintele cu limba"
- strofa finală, o confirmare a celor mărturisite în prima strofă:
"așa am trăit o vreme/
apoi ne-am mutat/
fiecare în alt ideal"

Găsesc pline de farmec, pentru mine, două versuri ce ascund intimitatea nopților:
"orizontul nostru era bine alcătuit/de la o tâmplă la cealaltă" = dăruire totală

Cu speranța că "intervențiile" mele nu deranjează, vă doresc mult succes în continuare!

și sub o altă formă, Miclăuș, cum să nu, dar, cum spuneam mai sus, totul depinde de o anume trăire, ea le croiește cuvintelor albia!

mulțumesc foarte frumos,

Ottilia Ardeleanu

"ceva din noi era neasemuit"...
"apoi ne-am mutat fiecare într-un alt ideal"

Este atât de firească
tristețea din acest poem...
de ca și cum
cuvintele n-ar ști
să "alcătuiască"
fericiri!
Ileana

mulțumesc frumos pentru semnul de lectură.

Ottilia

E prea frumoasa poezia pentru un final atat de trist si atat de brusc. Nu imi dau seama in ce masura se potriveste cu restul poeziilor tale, restul universului poetic vreau sa zic (intrucat sunt cam la inceputul cititului) Poate ca exista o explicatie de ansamblu, care cadreaza cu o atitudine mai generala. Totusi, m-a incantat destul de mult si de aceea mi-am permis un "semn".

Mi-ar fi placut un sfarsit de genul "...si ne-am mutat impreuna intr-un ideal si mai mare".

M.

mulțumesc pentru generoasele cuvinte. fii binevenit în această pagină!

Ottilia Ardeleanu