Poezie
cea mai tare invenție
1 min lectură·
Mediu
*
Când între luciditate și nebunie
nu mai rămâne decât un mers pe sârmă
te vezi în oglindă așa cum ești de fapt
cu spatele -
un muritor de performanță
și bei, și mănânci și te rogi să-i piară
capra vecinului și cu toate astea
ești convins că într-un final o să apară
și Iosif cu Sfântul Graal
*
Nimicul ia amploare, din nimic
mi se face milă chiar de mine,
pentru că vedeți,
eu mă cred încă buricul pământului
și dragostea mi se cuvine tot din nimic,
iar mersul pe sârmă
cu nimicul în suflet nu prezintă pericol,
și-atunci mă gândesc
cum e posibil să suferi din nimic,
iau un ziar și decupez două litere,
simplu,
o consoană și o vocală,
el este Li, lina și absoluta depresiune.
CELULE STEM, 2022
055.639
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Goteanschii
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Goteanschii. “cea mai tare invenție .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-goteanschii/poezie/13994963/cea-mai-tare-inventieComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SGmultumiri, alex, mă bucur că ți-a plăcut, din "nimic" poate !
explicația, da :)singura...
explicația, da :)singura...
0
MC Între laic și spiritual – e „un mers pe sârmă” fascinant; să te oferi egal ambelor lumi și nici una să nu te „prindă”. Asta îți transformă cumva vibrația trăirii în starea de martor, astfel că totul expansionează într-un „joc” al manifestării unde totul este și nu iar tu ești fără de a fi. Între două „expirații” ale manifestării, Dumnezeu se resoarbe într-un vid beatific, în care își odihnește și-și coace viitoarele expansiuni magice. Apoi...apoi totul reîncepe. Pentru că la început a fost „Cuvântul”...”Jocul comun și magic al existenței! Mulțumesc pentru magie!
0
SGdacă ai simțit tu magie citind, trebuie să mă bucur, nu? mulțumesc, Maria, pentru lectură și semn.
0
KVIntr-adevar, realitatea se situeaza undeva intre amaraciune si imaginar, totusi aici sunt tuse concrete, de viatza palpabila. Daca e sa vorbim de egoism, intr-adevar, toti am cam avea de ce sa ne rusinam: ne credem buricul pamantului, mai ales in dragoste, desi mai toti ajungem sa dorim lucrul acela caprei vecinului. Dincolo de aparenta de superficialitate, de gratuit, care ar parea ca emana din "mersul pe sarma cu nimicul in suflet", eu cred ca poezia vorbeste tot de dragoste si de implinirea/neimplinirea ei. Plus ca Sfantul Graal, ca o aluzie la posibila credintza, nu ne poate salva de pendularea intre luciditate si nebunie. Ceva imi pare totusi, ca atitudine generala, un pic prea bizar. Poate fi asa-zisa inventie cu decupatul literelor? Nu cred, aceea imi pare si mie singura solutie posibila, adica transgresarea intregii povesti in imaginar, unde toate pot capata dintr-odata alte dimensiuni si aspecte. Cu surpriza lecturii, Kosta, un biet carpaci literar de duzina.
0
pare construit acolo unde ”între luciditate și nebunie
nu mai rămâne decât un mers pe sârmă”
îmi plac încercările acestea de a surprinde cât mai exact o stare.
iar ce pleacă din ”depresiune” și e atent conturat merge mereu...
nu sâcâie deloc ”nimicul” acela, practic pe el mi se pare că se țese și toată starea de aici. depresie, imposibilitatea găsirii unei soluții (imaginea nu se mai întoarce aceeași), nebunia, suferința... și totuși, și totuși...
dragostea, dreptul la ea
”eu mă cred încă buricul pământului
și dragostea mi se cuvine tot din nimic”
o dragoste din nimic, une din care să nu-ți explici nimic, pare singura soluție. ori explicație, nu :)