eternă transformare sentimentală

părerea mea: un experiment nereușit
șoaptele trupurilor, sclipici de stele, porții mici de iubire, ochi de soare, zâmbet de lună, umbra unei fericiri.
și apoi, tot amalgamul ăsta nu te reprezintă deloc: soare, lună, stele, cer, iar cer, iubire, iar iubire, uși, ferestre, oglinzi, zile, nopți, ninsoare, apă, sclipici, icoane, fericire...

Ottilia, e mult prea mult pentru câteva rânduri.

mulțumesc pentru opinie. să văd ce pot face și dacă va mai ieși ceva din ideea aceasta după ce voi mai renunța la unele cuvinte.

Ottilia

primele doua versuri reusesc, dar apoi sunt cam multe chestii mult prea uzate. uneori e mai bine sa mai astepti pana ai energia necesara ca sa-ti surprinzi cititorul dar pana la urma cel mai cinstit e sa fim corecti fata de noi insine.

mă bucur când vii cu păreri în pagina aceasta. înclin să îți dau dreptate apropo de "chestii uzate", chestii pe care, de altfel, le cam scapă fiecare prin texte, însă, e drept, ele sunt mult mai vizibile în texte scurte. cu certitudine ele trebuie evitate, însă, uneori, aduc farmec prin alăturarea lor unor exprimări inedite. alteori, sunt doar inutilități. asta cu surprinderea cititorului este relativă fiindcă este dependentă de mai mulți factori, printre care și lectorul. privind partea cu acea corectitudine, probabil că te-ai referit la a nu-ți trăda propriile așteptări, fiindcă despre așteptările celorlați poți doar să intuiești - referire generală.
eu nu cred că m-am amăgit în nu știu ce crezând despre propriile texte, dimpotrivă, sunt într-o cursă cu mine însămi. uneori mă autodepășesc, alteori, nu mă ajung din urmă.
asta sunt!

mulțumesc, Leo. te mai aștept aici.

eu am citit pai întâi poezia, apoi comentariile, apoi m-am întors să o recitesc, fiindcă nu vedeam unde-i amalgamul de care vorbea Eugenia.

probabil că ai mai epurat una alta pe-acolo...
așa cum e acum, mie mi se pare ok.
mi-a plăcut mult al treilea vers
„doar trupurile scriindu-se unul pe celălalt”

cu ăsta pe mine ai reușit... să mă surprinzi. :)

mă bucur mult că ai trecut pe aici și, mai ales, că te-am adus atât de aproape de cuvintele mele. este exact ce spuneam despre empatie.
da, textul era cu totul altfel la început, mult mai încărcat, însă, ca aranjament, arăta la fel ca textul tău recent, la o dimensiune mai mare. i-am dat dreptate Eugeniei, din mai multe puncte de vedere, așa că am decupat din el aproape jumătate, renunțând la formă în favoarea conținutului. am găsit că, în parte, am reușit să păstrez esența ideii. e mare lucru ca cineva să rezoneze. dar asta o știe fiecare dintre noi care ne petrecem timpul în felul acesta frumos, de a scrie.

mulțumesc.

mie imi place poemul cum e acum, ceea ce nu ma "surprinde" destul, ca sa folosesc vorba Adrianei, este titlul si ultimul vers... eventual fara "eterna" in titlu si fara ultimul vers... dar tu stii mai bine :)
cu ganduri bune
anana

mă bucur că ai lăsat semnul acesta. mulțumesc pentru sugestie, dar, știu și eu?! nu m-aș despărți de "eterna fericire"... :)

un salut cordial îți trimit și eu,
Ottilia

poezia am citit-o in forma sa initiala dar, am zis c-o sa las un semn cu alta ocazie. revenind acum si vazand-o modificata nu pot sa-ti spun decat ca eugenia are dreptate, si e mai ok asa decat cum era inainte. toata acea mica adunatura de cuvinte si expresii dulci enumerata de catre ea iti facea textul sa semene mai degraba cu o bucatarie plina de acadele turcesti. textul modificat acum e mai ok in sensul in care e mai linistit si putin mai cu picioarele pe pamant. nu ma intelege gresit, nu e un lucru rau sa fii 'dulce' sau sensibil in ceea ce scrii, ci important e sa nu exagerezi si sa cauti sa nu iti obosesti cititorii.

Claudiu, te-am înțeles de la primul comm lăsat textelor mele și apreciez bunele tale intenții, voi încerca să țin cont de sugestiile tale. sper să și reușesc.

onorată,

Ottilia Ardeleanu