Iurcencu Teodora Ioana

nisip prins in vis pulbere de stele fine apasat prelung ceasornic tic-tac in minte de capitan secunda al meu nume culori pline de viata pete de cerneala pasiune crezul invie in

În mintea unui muribund cuvânt mă nasc eu și-n mintea unui val de cristal se naște numele meu În noi și-n mine acum mă simt un cuvânt sfărmat de-atâta nebun dor Dor de noi doi. Am aflat în ceea

Am zburat spre univers cu aripi de sticlă, încadrate în chenar; Am ascultat cum vântul răspunde visurilor nopții, Dar cel mai ciudat lucru pe care l-am aflat A fost , roua dimineții. De vei

Caldă, este mângâierea ta de rouă Preșul, este mereu întins pe caldarâm Roba ți-e aruncată-n stradă Și mintea ți-e răvășită pe-un tărâm; Unde visele nu au literă de lege Unde timpul îți înmoaie

Străbat ținuturi necunoscute, în zig-zag Privirea-mi circulă într-una Spre un loc ce-mi trezește adânci amintiri Un loc natal în care am trăit cândva. O casuță cu geamuri ce parcă sunt mai

Schițat e zâmbetul acum Schițat e chipul meu nebun Schițată-mi este bucuria Schițată-mi este nebunia. Schițate sunt luminile Schițate sunt cuvintele Dar mai schițate de toate Sunt șoaptele

M-aplec spre ocean cu aripi Și vreau să-mi iau zborul de pe culmi Să-mi curm durerea ce m-apasă În suflet ca un vis nebun. Să uit de mine și de tine Să mă scufund încet adânc Să mă așez

Eram în gară, peronul umed se-ntindea de-alungul rochiei mele, Și așteptam Acceleratul, spre nicăieri, o destinație ciudată Spre nicăieri, unde lumina e albastră, unde vântul nu adie;ci arde Spre

Ce nostalgic era cândva în umbra mută a unui cuvânt Cuvintele îți păreau un rai, de neconceput Și-ai vrut să-ți arzi venele deasupra unor umbre de neconceput Știai prea bine fiecare lucru, care

N-am uitat nici o secundă Ce-ai simțit pentru mine N-ai uitat oare ce crezi de mine Azi, n-ai timp să privesti peste umăr Ca să realizezi, cine știe mai bine. Acolo, nu a fost timp pentru ziua

Mă mânâncă-n palmă, praful de pe pervazul ud Mă rod, șoarecii ușor și carnea le priește, făr de-ntrebări. Mă răzgândește vocea să trec podul Mă agită noaptea, ca să-i dau un șal, Să-l poarte

Astăzi, când iarna e aproape Totuși, tu vezi Vocea din noapte Și simți, adierea moale. Te crezi visător, la porți de fier Și bați, spunându-ți, ca încă mai poți Să găsești vocea nopții,

Un val ce-și unduie creasta spre stănci cu vârf ce se aplec în crengi Aduce fum și ceață spre cer și spre eterul dulce ce se ascunde-n vechi Pescărușii scot sunete adânci în urma valului înspumat

Pleacă-te, și-a spus noaptea spre cer și lasă-mi două brațe, pe care să le dăruiesc unui copil Ce simte singurătatea, aproape de el, nestingherit. Ce dacă sunt reci, aceste două

Timpul, un felinar al nopții albastre ce trece peste toate și peste mine, din nou, peste sufletul meu sărman, Își petrece peste mine șoaptele în jale ale unui suflet pierdut în urma unui

Viata, este un circuit neintrerupt care se schimba la fiecare pas facut catre viitor; avand de fiecare data in consistenta sa, ceva nou si uneori chiar durabil. Caile vietii sunt ca si

Pașii, au un suspin într-ânșii, vecinici și rămași doar umbre Eu am nevoie de un zâmbet Ca să pot simți, că încă n-am plecat din lume Mâinile, simt răceala sufletului meu blând Cuprinzând

Bibelourile, stau asezate frumos in vitrina plina de praf, ce parca e mai invechit de vremea cea trecatoare si uitata de multi, care au cunoscut-o candva, intr-o era trecuta prin

Un plus de necesar intr-o lume in care crezul de-a respira aerul curat si de-a reda in acelasi timp savoarea unui edificiu inaltator pentru un perimetru cuprinzator nu stiu sa fi avut in ultima

Departe într-un loc ferit de taină Departe unde luna mai apare Și unde vântul adie cu putere tare Străbat ținuturi pline de vânt și de mare. Valuri înspumate se ridic la cer Și se apleacă în

Trece vântul ducând pe aripi de fum Ducând ani, ducând cuvinte, ducând Ducând liniștea pe gând Și fumul în adânc. Trece iarna aniilor de val, la mal Dar timpul spune: lângă tine, e un