Și totuși spun, adio ...

M-aplec spre ocean cu aripi Și vreau să-mi iau zborul de pe culmi Să-mi curm durerea ce m-apasă În suflet ca un vis nebun. Să uit de mine și de tine Să mă scufund încet adânc Să mă așez între ruine Să mă depun ca și nisipul pe fund. Cercul viciilor să nu mă-ntrebe De atâtea și de atâți nebuni Să pot rămâne pe veci în valuri Ce mă scufund și mă alung. Ca poate somnul îmi va trece Peste pleoape încet de tot Și se va depune cu fețe Pline de scoici și de nămol. Iar în urma-mi rămasă Nimeni nu va jeli O inimă ce se scufundă În oceanul, acesta trist. Acum, îmi i-au rămas bun de la soare De la lumină și dor Mă scufund încet în valuri Ce mă mângăie și mă adorm.