Un miez de pâine caldă

Trece vântul ducând pe aripi de fum Ducând ani, ducând cuvinte, ducând Ducând liniștea pe gând Și fumul în adânc. Trece iarna aniilor de val, la mal Dar timpul spune: lângă tine, e un val Lângă mine este frig și nu este deloc prea cald Dar lângă sobă, focul arde-n poala unui lemn de brad. Bătrâna i-a tăciunele și scurmă-n farfurie După un miez de foame pentru o lună Și se așează ușor pe colțul patului de frunze Și-ntinde visul peste masa rotundă. Ar vrea să cheme toți îngerii albaștrii Să-i ofere un vis de o secundă În care-și îmbrățișează nepoțeii Ce acum sunt doar vise frânte. Au lasat în poarta umbră a aniilor secundă O bătrână, plină de iubire sfântă Fără o mângâiere blândă Fara o viata prea buna. Ei au plecat departe de ea în lume Unde au pierit fără secunde Căci au uitat să-ntindă miezul, pâinea Iubirea, ce nu este totuna. Au uitat de scumpa lor mama Ce le-a întins o felie de dragoste O carte sfântă și-o povață \"Fi om și-ntinde și tu Un miez de păine, caldă.\"