Două mâini, o mamă

Pleacă-te, și-a spus noaptea spre cer și lasă-mi două brațe, pe care să le dăruiesc unui copil Ce simte singurătatea, aproape de el, nestingherit. Ce dacă sunt reci, aceste două mâini?! Iubirea, le va face, să se-ncălzească oricum, Ce dacă sunt prea calde, și l-ar putea să-l ardă. Cu siguranță, frigul nu-i va mai fi, cuibărit în brațe. Ce dacă îl vor strânge fără să-i mai lase suflare, îl vor proteja, două mâini, o mamă. Cu siguranță, va simți ca-nviat, dintre cei duși, Se va simți iubit și nimeni, nu-l va mai ocoli, Se va simți copil, și-atunci, va simți, Cum două mâini; o mamă, îl vor iubi. Un chin, ce pentru al său suflet se va sfârși Un chin, ce-l va uita, când va ști iubi, Pe cele două maini, ce-l vor strânge la piept, printre lacrimi vechi, Pe-aceea, care i-a dat lumină, două mâini, o mamă, ce l-a pierdut și acum După ,atâta timp pierdut și regasit.