Furie ... și-apoi liniște

Un val ce-și unduie creasta spre stănci cu vârf ce se aplec în crengi Aduce fum și ceață spre cer și spre eterul dulce ce se ascunde-n vechi Pescărușii scot sunete adânci în urma valului înspumat de veci, Cu aripi nevăzute de îngeri ce prezic mai multe umbre reci. Clipind, ușor, doar cu un ochi spre verbul a zări ceva-n univers Aștepți parcă din neant să-ți ofere cineva un vers Să-l scuturi că poate vrei să crezi Că-ți va cădea un diamant pe care ți-l dorești. Dar valul te-a înconjurat din toate colțurile pământii și negre Te-a luat cu el în urma fără pereche și te-a purtat o zi și-o noapte-n în pași nevăzuți ai fricii Fără să-ți alinte sufletul, ce îți era defapt într-ănsa firii. Clip, clip, se aud picurii de ploaie ce se scurg în marea verde de smarald Se aude furia, ce prinde-n mâini un întreg ocean și-o întoarce, și-o învârte peste cap Scoțând la suprafată, un dulce chip angelic,un zâmbet în ocean.