Sunt o rază de lumină, stinsă de întunericul, clepsidră

Timpul, un felinar al nopții albastre ce trece peste toate și peste mine, din nou, peste sufletul meu sărman, Își petrece peste mine șoaptele în jale ale unui suflet pierdut în urma unui gând. Pletele lungi ale timpului, ce a uitat să-și oprească clepsidra în loc Îmi mângâie durerea, cu lacrimi, cu foc, cu pași arși de jale și cu vise ce sunt doar un strop. Nimic, nu mă mai face să râd la un cuvânt aiurea, spus de gura vieții, Nimic, nu mă mai ajută să merg spre un asfințit,numit, condeiul sorții Ci mă poartă în umbra porții, a nopții și a delăsării; În durerea sufletului ce mi-a răpit noaptea și somnul, ziua și dorul, iubirea și amorul. Și sunt rănită și distrusă, interiorul inimii ce încă mai bate abia ușor Și sunt distrusă de durerea ce parcă prinde aripi de foc Și sunt la pământ închisă în taina timpului, clepsidră Ce mă chinuie, atingându-mă cu raze de frică și nu de iubire. Dacă cineva mi-ar căuta inima și sufletul îndurerate; Le-ar găsi în oceane moarte, Pe fundul unei mări negre și întunecate Scufundate în vise și idealuri demult apuse, căci este iarnă.