Zăcând ... prins ... între ruini

Privesc printre dungile ce-mi străpung universul meu, inimă La tine, tu steaua mea Dar ești departe de iubirea noastră Căci eu, zac între ruini de var. Cu gândul tot la tine Eu mă întind pe patul de scândură îmbrățișez fața ta; de lapte și inima ta, o vreau lângă mine. Plâng uneori și-mi împrăștii nebunia Pe zăbrelele și pe pereții duri îmi retez răsuflarea, cu o pernă și pe urmă pe jos, zac nebun. Ce departe e toată viața mea Acum, cănd sunt închis în mine Te-am pierdut de dragul meu și te pierd din nou, doar pe tine. Când voi revedea din nou lumina soarelui cald Tu vei fi departe de mine Iar eu voi tot zăcea Cu gândul înainte-n noapte la tine. și-atunci cănd vei fi prea departe Ca să te mai pot să te ating Eu voi plânge-n noapte Zăcând, singur, prins între ruine Găndindu-mă doar la tine -