Uneori, chiar poate, nebună

Am așteptat secunda ca să vină Am căutat lumină într-un ungher de viață Am așteptat ca noaptea, să apună și-apoi am adormit într-o altă lume. Parcă văd și acum cum pași se pierd în spate Parcă simt că plâng alături de cuvinte aspre Parcă aș vrea să râd în noaptea albastră Alături de noaptea măiastră. Căci gândul doarme pe aripi de artă Căci, eu scufund trecut în parte Căci, nu am secunde moarte Ci nopți de cremene, albastră. Departe în lumea unui pas Sufletul stă pe pervaz Peste praf și peste ape Peste șoaptele din noapte. Simt cum și zâmbetul zboară Cum și valul, se retrage spre departe Cum vântul adie a singurătate moartă între candele și noapte. Decât să plângă inima în mine Mai bine să râdă glasul în inima din tine Mai bine să râdă ploaia timpurie și să zâmbească, ziua de mâine. îmi rostogolesc durerea pe un vărf de creastă, pe un val Lebăda, plutește pe un lac de cristal Iar pașii nu zboară ci pășesc cu repeziciune Peste toate în această lume de metal, Uneori chiar, poate nebună -