Jurnal
Taina mării (noaptea)
2 min lectură·
Mediu
Departe într-un loc ferit de taină
Departe unde luna mai apare
Și unde vântul adie cu putere tare
Străbat ținuturi pline de vânt și de mare.
Valuri înspumate se ridic la cer
Și se apleacă în semn de închinare
Și își iau zborul înspre mare -
Pescărușii au aripile \"albe\"
Ce acoperă luna cea caldă
Și își iau zborul înspre marea cea largă
Curmând liniștea în noaptea albastră.
Abisul devine o undă maiastră
Nisipul își schimbă culoarea în pată
Și lasă în urmă un val înspumat
Ce aduce la mal, o scoică din val.
Și se aud din ea cum vântul își împletește adierea cu marea,
Și se vede cum valul își schimbă mai des culoarea
Și devine un \"Poisedon\" al mării
Ce stă închinat în fața nopții.
În eter se împletesc păsări ce strigă în noapte
Și soarele coboară în marea \"cea neagră\"
Și își culcă crestele pe înaltele stânci
Și își leagănă glasul, undă, cuvânt.
Și totul se desprinde din viață
Și totul adoarme pe nisipul rece din mare
Iar \"Poisedon\" întinde ceața peste apă
Și împletește un fum ce străbate
Corăbii și vase eșuate.
Și încet, încet nimic nu se mai aude
Decât adierea ce parcă e secundă
Și încet, încet, totul e prins în jocul somnului
Ce schimbă încet, imaginea tabloului.
001.531
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 215
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Iurcencu Teodora Ioana. “Taina mării (noaptea).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iurcencu-teodora-ioana/jurnal/1825414/taina-marii-noapteaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
