E cuvântul meu, el

în mintea mea, un vers răsună ca și un ecou Departe de ziua, ce prevede a fi din ce în ce mai caldă, Ce prevede să fie mai luminoasă decât sufletul meu, ce plânge fără-ncetare, Ce urăște faptul că dă năzuința visuriilor de seară și toarnă un pahar de vin; Ce urăște că nu știe să se facă nevăzut Ca să nu mai fie nevoit; să plângă la nesfârșit. Vântul, are ideea să renunț la tot La cuvinte pe care le-am, iubit și pe care încă le mai simt, La răscruce de drumuri, pe fiecare drum pe care merg, La fiecare pas pe care-l fac; la tine și la mine mă opresc. în mintea mea, ecoul se-nfundă în capătul scării, Unde mi-am lăsat trupul și inima; alături de el; Alături de amintirile frânte, alături de liniște și nu de cuvinte. și tăcută par, și nici zâmbet nu mai am Am pierdut clipa timpului; în urmă și stau în fotoliu, gândindu-mă la multe. și ceaiul cu lămâie; îl simt ca o cafea amară , Fără fericire, mă simt nimic; Fără el, mă simt, doar un pic. și mi-e greu să știu că s-a terminat ,ceva ce încă nu s-a născut; și-atunci ... a murit de tot?! și-n mintea mea, se izbesc valuri de stânci; de mal De plaja făr de căldură, fină ca un diamant De inima mea, ce plânge după ochi După un chip blnd, dupa un suflet rece ;defapt ști prea bine ... că după tine ... și-n fotoliu, m-așez din nou, cu mâinile reci și moi Alături de mine, ceaiul cu lămâie a-nghețat, Așa cum inima îmi îngheață; calm și-n sufletul meu, ești tu; E el - E cuvântul meu -