Ioan Postolache-Doljești

E-ntîmplător că ești pripon de care gîndurile-mi sînt legate in noaptea asta fără somn? Tai funii,șerpi decapitați în iarbă. Scot lanțuri din vîrteje,zornăie cînd cad, dar gîndurile îți dau

Ceva se întîmplă în stup de n-am somn. Potrivesc apa și-o las să curgă pe mine prelung. Stăruie în ochi imaginea calului pag transpirat alergînd înnebunit în pripon sub atac. L-au lăsat doar

va înflori iubito cacadîrul zîmbind cu mii de ochi rozalbi doar ca să-ți facă ție-hatîrul... hopa de ce te-ntorci cu spatele la mine ce nu-ți convine nu tu mă vrei original de-aceea am

Inspiră și expiră amplu,bezmeticule. Cu jetul de pipi măsoară-ți umbra,nu în amezi ci în răsărit ori apus. Cu fesierii spre nord și axa mundi spre sud rînjește la soare. Închide-ți ochii și

Aș vrea să zbor și gleznele-mi plîng.Ombilic e gravitația care mă leagă de mama pămînt.Spațiul dintre pămînt și cer e o placentă și eu sînt un embrion a lui dumnezeu neîmplinit, nenăscut.Abia am

E mitoman dar la o-adică, Pân'la un punct îl cred și eu: Se va debarasa de PeDeLeu, Dar nu va renunța la... bucățică.

Ciudatule,te-am regăsit după atîta timp,pe raftul cel de sus al debaralei,cuib de paingi și amintiri. De ce tocnai acum cînd cineva,cu guri de frig,îmi cîntă din burlane? Ai fost măsura mea de păr

Cranț,cranț. Îmi place sunetul acesta,e-un sunet optimist al primăverii. Fasonez lăstarii de pe copertină.E cam devreme dar nu vreau să văd cum lăcrimează via.Mai am puțin și gata. Mut buturuga

cuvintele se cer rostite adeseori voind a fi proteze în amputările de vise dar rănile odată-nchise pe om îl fac iar să viseze și-o ia din nou cu gînduri primenite .............................

desculți prin colbul drumului de stele puberi cu coșuri și cu vise pe o lăută-a-nchipuirii eu sol diez tu si bemol alături două corzi întinse neștiutori că-n lume-s rele țâncăi cu aripi larg

"o creangă-am avut și-aceea s-a rupt" pierdut fratele meu își plânge singurul fiu întins în sicriu...

tolănit pe coapsă de zare soarele adormea în amurg, pe dealul Șiniei, pe calul tău murg galopai, și ce mare, deschis, orizontu-mi părea... mai galopezi și acum. ce mare-i distanța până la

întâi ești grădină cu straturi. tot încolțesc din tine plantule. într-o zi, nici nu stii când, te plesnește în moalele capului lumina și toată grădina se umple de flori. simți și trăiești nemurirea.

de unde până unde imaginea asta sâcâitoare, de pescar jerpelit ce biciuie apa din amonte-n aval pe-nserat sub cer mohorât? pescar,vargă,strună,plută,viermișorul momeală și nenorocitul peștișor

un eu minuscul fără zare într-o membrană de nimic ca o bacterie de bere mă tot divid când n-oi mai încăpea de mine cu gurile-mi multiplicate m-oi huidui să mă simt...bine în spuma mea de

rățușcă albă cu păr păpădie ți-am zis nu mai bate din pleoape că zbori și am râs ai pus boticul și ochii au plâns eram cu mieii lângă lanul de grâu agățată-ntre raze cânta ciocârlia aveai

îmi scutur florile din ram pe ochii tăi culcați în iarbă te-acoperă petala albă și-s bucuros că te mai am la rădăcina mea tăcută întind capcane de parfum de toporași ca glezna ta de

treceam dincolo. când ești copil e-atât de simplu- spărgeam cu ochii nucile-alburii și tot cu ochii descheiam bumbii mărunți și translucizi de la bluzica ei abia ghicită. se îmbufna dar cred că îi

filotimia unor tute închipuit comprehensive e doar expunere de mascaroni stârnind silenului un zâmbet cu coca-n mâl și în tangaj purtată de curenți la întâmplare ține captiv un jalnic

Luna înțărcălată și plină pe cerul suriu pare mai degrabă un ochi prăvălit din orbita unui bou prestelar, trist spânzurat deasupra blocurilor. Sunt seri când sufletul se vrea singur să-și mângâie

în plină iarnă obrăznicătură mică faci plajă pe creierul meu și cât de timidă erai când îți recitam din Neruda trecându-ți cu mâinile peste hulubii albi adormiți și jumătățile de măr... să nu

deasă-i ninsoarea. din întunericul alb viscolit doar un fulg îmi cade pe pleoapă. una din vrăbii n-a zburat de pe pervaz. țopăie mai încolo așteptând să pun meiul. privirea defocalizată percepe-o

biped urecheat nocturn curios grafuri înscrii în salturi de gând și-ai vrea măcar liliac în zig-zag să zbori să te rupi de pământ da din copac în copac sunt șerpi și șopârle umblând în zbor