primenire

cuvintele se cer rostite adeseori voind a fi proteze în amputările de vise dar rănile odată-nchise pe om îl fac iar să viseze și-o ia din nou cu gînduri primenite ................................. îmi scot la soare sufletul să-l spele lumina nouă-a primăverii de cruste jeg dezamăgiri ranchiună de toate cîte-n lume-s rele și-n crucea ochilor mirării să îi fac loc în mine ca grădină pămîntul reavăn aburind sămînța o ia în brațe și-o mîngîie în gestica ascunsului divin repaosul se umple de speranță iubirea-i peste tot în firea vie și zîmbetele calde din adîncuri vin fragilul aparent își umflă vîna răsar de pretutindeni gînduri noi o doamne cît mă simt de bine pe mine parcă ți-ai pus mîna mi-ai dat copilăria înapoi te simt atît de viu în mine...