Omniprezent cum vreau și sunt doar prin gând,
Mărunt, deșertăciune-n cămașă de lut...
Temător de suferinți și primejdii,mă apără,tu.
Amurgul din mine îmi spune c-amurgul e nu.
Resping fatidica
versurile nu sunt frunze căzute
din copacul gândirii
nici fluturi zburdalnici din tâmplă
nici scremete
vaete
doruri
sunt doar instantanee
fotografii fugare de suflet
de dragă pe lume mi-a
și-am întrebat-o: de ce te cheamă așa?
m-a privit lung și atât. între noi o gură pe jumătate deschisă. culcat, cu gâtul întins, privesc și mă cutremur de hăul adânc. să n-amețesc mă răsucesc și
ieri am tăcut,
așa am crezut că-ți aduc un omagiu.
din varii interese contemporanii
te-au văzut un ciumat
și mai mult,
fizic și mental ai fost hăcuit-
Iisus în Nazaret aproape lapidat-
omul
nu mă doare cuiul bătut
în moalele capului
cum vrei și ai vrut.
nu mă doare nici vitriolul coroziv
curs din nepăsarea uitării,
voitei uitări,
de-alaltăieri,de azi și de ieri...
ca un maimuțoi
O haită de lupoi flămânzi,
Că era criză prin ponoare,
Dădea târcoale unei stâni
Cu poftă mare de mioare.
Stână păzită de ciobani
Cu bâte grele, ghintuite,
Cu câini bărbați și răi și mari
Ce
oprește-te că m-ai tăuit de cap.
unple paharul.cum, nu mai e?...nu, mă descurc;
încă-i rară,pe ochi,pânza paianjenilor temporali,
cum le spui,și, drumu-i scurt și îl știu.
cu mâna lui ciotoroasă,
iar n-ai somn și simți povara
trupului care te-nchide
suflet răscolit de gânduri
evadează pentru-o clipă
joacă-te ca-n vremi de mugur
lasă-ți lesturile-n urmă
ochii tăi mâncând lumină
două
nu știu dacă v-am spus
dar în vis
de copil
pot zbura
și ce-i frumos
că în vis
știu că visez
și-mi dirijez
saltul
plutirea
totuși de ce mereu zborul
începe într-o livadă de meri și caiși
la ușă-a sunat un copil
cu haine pline de jeg
și cu ochii albaștri
nene
dă-mi ceva de mâncare
sticloși îi erau ochii
de droguri de foame
nu știu
în voce era disperare
așteaptă i-am
Îți amintești iubito-n Kalahari
în sufocant climat de seră
ți-am oferit un scorpion
prins la o rădăcină de aloe veră
și-o râmă groasă și vivace
am vrut s-ți dau dar
de ce plângi când numai tu
simți tot amarul din lacrimile tale?
-.-
dragoste are două fețe:
una animalică
și-a doua iubire.
prima-i izvorul lumii.
rareori se
binecuvântat fie numele tău
doamne
cum binecuvântat e templul tău care sunt
de fărâma dumnezeirii cu care
în marea ta îngăduință m-ai lăsat pe pământ
în toate
duhul tău
într-o mare iubire de
o lacomă crăpelniță-i lumea
înfulecă-n draci
mimoze,
balene și purici de-a valma...
uneori i se oprește în gât
un poem mimetic absurd.
tușește și-l scuipă,
flegmă purulent-verzuie
pe
în chimia zilei care îcepe ce fel de ion voi fi,
negativ,pozitiv?
negativ ,vei spune,deja îmi strici ziua,încetează de...
exact așa gândeam și eu în fața filei albe.
e-atât de
parcă mi-ai spune că zero barat
e tot ce-am gândit că va fi
taci liniștită ca o taină
pe jumătate știută
fluturii albi au murit
doar aripile lor se mai zbat neștiut
rănite de
ninge mărunt
fără vânt
o albă liniște-i noaptea
într-o altă noapte
demult
în cămașă subțire și albă
dormeai cu mine
te sărutam pe umeri
pe gât
zâmbeai
eram fericit
n-am somn
unde
încrengătura asta de nervi
de vene
artere
mușchi
oase
organe și gânduri
captivă-ntr-o piele spărcuită de pori
cu părul vâlvoi
și ochi cârpiți de nesomn
cu mirare se uită
la cel din
nemaipomenit de frumoasă mireasă
cu dotă bogată
la nunta ei sângeroasă
furată
tâlhărită și violată
de peste două decenii silită
să se prostituieze
în lumea de azi lupanar
dar
țara mea nu e
și se făcea cărarea ușor de străbătut
din nu știu ce motive
dar îmi părea că suie
în pâcla argintie
iar trupul și-a pierdut
întreaga-i greutate
de parcă-l simt și nu e
o vagă presimțire a
IP