tăcerea ta

parcă mi-ai spune că zero barat e tot ce-am gândit că va fi taci liniștită ca o taină pe jumătate știută fluturii albi au murit doar aripile lor se mai zbat neștiut rănite de incertitudini clipele curg ca niște lacrimi pe-obrazul de prunc cu toate că e în brațele mamei poetul până la urmă e-un uger plăpând ce picură din țâțele gândului adevărul ca lapte al vieții umbre au fost și vor fi cât soarele-n cer va privi spre pământ doar buzele arse de dogoarea cuvintelor vor da prețuire arșiței aciuată în gând plecato...