Ce-i cu sfârșitul lumii, va fi Apocalipsă?

și se făcea cărarea ușor de străbătut din nu știu ce motive dar îmi părea că suie în pâcla argintie iar trupul și-a pierdut întreaga-i greutate de parcă-l simt și nu e o vagă presimțire a unui fapt ciudat apoi o moleșire a simțurilor toate când ochii se treziră eram în loc curat învăluit în liniști și gânduri suspendate privesc nu este zare ci doar lumină calmă plutesc ca într-un centru total nedefinit percep acuma viața nu ca pe o sudalmă ci ca un dar fantastic ce merită trăit trezește-te ioane și fii în largul tău ți-i clipa suspendată și tot ce ți se-ntâmplă e doar o consecință ce nu-ți va face rău a gândurilor toate ce ți-au trecut prin tâmplă cum nu-nțeleg o iotă naiv neșlefuit întreb cu detașarea acelui ce nu știe că orice întrebare e gândul împlinit și că ea reprezintă întreaga lui simțire cine e după voce de ce nu-l pot vedea și de ce sunt aice unde-i cărarea mea de-odată mi se face privirea altcumva și din lumina albă se-ntrupă cineva făptura cu contururi umane pulsatile părea fără veșminte și totuși îmbrăcată avea ceva din toate avea ceva din mine o percepeam ca stare trăită altădată în vieți anterioare și cele viitoare izvor de siguranță încredere și bine deschide cartea vieții c-a mea-i cu file lipsă ce-i cu sfârșitul lumii va fi apocalipsă e și-asta o gulgută cu scop de-a întreține starea de isterie să bage spaime-n lume dar tu ce crezi ioane care-i răspunsul tău cu mintea-mi limitată de ființă efemeră captiv în timp și spațiu ca musca într-o sferă mă tot lovesc de margini pun întrebări mereu răspunsuri ce răspunsui când totu-i încâlcit confuz și totuși încă ferice-i eul meu că am venit pe lume în corpul netihnit și negăsind răspunsuri mă-ncred în dumnezeu punând totuși cravașa pe bieți-mi neuroni zic că sfârșitul lumii e pentru fiecare pe veci lumina stinsă atuncea când el moare tot ce rămâne-n urmă fiind pulberi de atomi cât despre-apocalipsă eu o doresc schimbare cum după-o noapte lungă vin zorii dimineții profundă în conștiințe să nu mai fim doar fiare ci fericiți că sântem să stim și rostul vieții cum vezi acea schimbare nimic nu-i interzis răspunde făr-opreliști spune ce ai de zis eu frasinul și râma întreaga galaxie cu soarele și luna cu frați surori nevastă și gânduri fapt banal legați de-aceleași forțe ne perindăm într-una într-un triunghi al vieții tridimensional așa cum trinitate e dumnezeul meu așa-mi va fi răspunsul tot cu trei variante una ar fi dreptate și n-ar fi lucru greu a doua libertate dar conștient admisă de ea tot omul pașnic să nu mai ducă lipsă dar sinele îmi spune că astea-s utopii și fiindu-mi tu în față făptură de lumină tu creator a toate purtând întreaga vină și pentru că odată am fost ai tăi copii aștept din partea voastră schimbări din temelii descătușați sinapse în creierul uman prin autocombustie spontană să piară tot omu-n devenire de-a fi hoț criminal și-atunci planeta asta fantastică pământ ce colcăie-n minciună și-al crimelor avânt n-ar mai fi pușcăria sufletelor depravate ci rai în constelații cu-adevărații oameni ființe peabinecuvântate ...................... cuprinsă e făptura-n puternică lumină și-i simt plecarea parcă într-un alt infinit doar eu rămân în sferă ce pare fără margini în chingi ce mă sufocă și mă trezesc scâncind...