aș vrea să mai merg ținându-mă de poalele tale mamă
pe lângă hatul înrourat cu sânzâiene înalte cât mine
și să stau iarăși întins pe țuhal cu mânuțele sub cap
c-un fluturaș almastru umblându-mi pe
mereu stai la pândă de pe steiul clipei s-alunec
dar ca un țap despicat în copită m-agăț de ieșinduri
și pentru că nu poți să o rupi tu-mi săruți carotida
din dragoste știu că mă temi și
dacă-n nadir sau oricând îți cotcodăcește tâmpla
grăbește-te cât cald e cuibarul și fură-i oul
s-ar putea să găsești o părăsitură ia-l totuși
clocește-l la subsuoară de gând și-ai s-auzi
sub
de ce și nu altceva
pentru că-i tonic
dacă ți-i fruntea teșită e bună
o pală de păr răvășit peste ea
toamna de fapt e un nou început
fluturii toamna sunt ouă
o noapte de samba la rio-aș mai
las-o dracului mai moale că n-ai mult până departe
nu te triluresc scatiii mierla-ți cântă de pe creangă
vezi nimic nu se mai leagă
vânturi apa dintr-o baltă care e aproape seacă
nu crâșca ai
perdeaua de nori s-a închis și plouă
cu mici clipociri pe pervazuri
cobor din pat și merg la fereastră
pendula îmi spune că-i două
plouă mărunt insistent consistent
mă gândesc la cartofi sorică
sfârșit de primăvară ca și-acum
la fel de cald că părea vară
erai la-ntors pale de fân
pe bahnă
tu fredonai nu știu ce cânt
și vântu-ți fâlfâia în poale
ghiceam cristei ascunși în sân
luat la
s-au rumenit cireșele-n hulton
de l-ai vedea e ditamai copacul
cum care tu nu știi pe țol
cînd noi ședeam cu mama mare
era atunci aproape copăcel
când ștrengărițo te-ai suit în el
să iei
dacă sunt în balcon la ora asta târzie
e doar o meteahnă rămasă din luna de miere
dacă tot n-am somn măcar să pufăi țigara
nu te întreb de ce nu te culci și stai
în fotoliul de lozii în
copil neștiutor și curios priveam de pe buza gropii
cum jos puneai în coștei oasele vechi
ai ridicat hârca și-ai zis gropnicerilor
râde
de ce-o fi bucuros
ai pus-o în săcușorul de pânză și-n
ela odată-un gâdăcel
ulât si slab ca vai de el
si înt-o zi un băițel
hasti
a pus mâna pe el
ial speliatul gâdăcel
s-a lepeziț atuci la el
nu mă mai stânge măi de gât
că mă-mevez si fac
țăranul din mine s-a dus la ogor
să vadă
sămânța pusă-n pământ de răsare
sămânța de soare
cu blândețe a dat țărâna de o parte
și a găsit-o cu pintenul rădăcinilor scos
ca-n rugăciune cu capul
legi mâța mâniei de mijloc cu sfoară aspră de gând
zâmbești parcă ai ține în dinți un triton
mâța pe mine-o arunci și o tragi
tihna i se agață în gheară
fiara primordială din mine-i trezită din
murdar când mă simt
de gânduri sărace și lume
mă furișez sub dușul unui râs de copil
curat
mă îmbrac în aripi de flutur
și las să se prefire lumina prin pleoape
în cerul gurii simt o
veniți
mi-i sufletul o barjă
primește-ncărcături de vis.
de asfințitul se arată
și-i sângeriu de nedescris
veniți
cât încă mai sînt tânăr.
uitați de sictiriri
mizerii
uitați de tot ce e
nevastă-mea-i plecată de acasă
și sarcini n-am de-ndeplinit
vă zic parafrazând poetul
veniți Ioan al vostru-i singur
cu sufletul neînvelit
în patul mare tolănit
cu toate-n brațe deodată
să mă
recipient
al timpului conștient
dacă e omul
ulcica de lut care sînt
încă nespartă
mai mult vreau
să dau pe de lături
în viitor
în trecut
smalț să fac timpul
spart
la prășit
peste
dacă mai vrei să fii mireasa
atâtor clipe câte vor mai fi
cu toate că sîntem de-o veșnicie
în lungul drumului
tu
fă abstracție de toate
și vino
în pijamale rozalii
le-oi descheia de
lăcuste
privirile-mi sar de la una la alta
le pipăie verdele și-l gustă-n gând
roșesc pe ascuns
până când
mă întreb
până aburii toți se vor face ploi de-ntuneric
lăcustele înecând
fumul se
studenți
în parcul din copou
eram captivii unei seri de vară
ai acceptat să ne-ntâlnim
eram timid
eram pierdut
mi se părea că nu ești pământeană
aveai pe tine-o rochie
1962
în parc pe bancă sub cireșu-n floare
el o sărută pe guriță.
cu mâna-n pantaloni ea: ah, ghiorghiță
ce rușine mare...
1972
pe-aleele din parc sunt la plimbare,
își duce ghiorghe gemenii
ieșim din ou?
suntem atuncea larve!
pămîntul ne suportă ca omizi ce,
lacome, mănîncă, spurcă...
murim.
sicriu-i pupă, -n ea închiși...
țărîna ne înghite și nu scuipă-n
duhorile de
.............................
Cică s-au găsit urme umane pe lângă cele de dinozaur.
Oare erau ale noastre?
.................................................
Ieri am văzut, ca atunci, doi pui de
Dormeau adînc în așteptare.
Visau cu zeci de mii de muguri
la cîntecele din frunzișul nou.
În rădăcini păstrau aducerile-aminte
atîtor freamăte și flori...
Dormeau cînd au venit cu