Gabriela Petrache

Orice rupere de ritm, orice abatere - fie ea și minimă - de la rutină, mici tandrețuri matinale - dacă ești suficient de norocos - acționează ca un buton care comută sufletul direct pe frecvența

mi-e dor de verde de verdele verdelui spre care ne îndreptăm deja se luminează de ziuă și miroase a primăvară dincolo de steluțele din fereastră e drumul iluzoriu drumul și toate pietrele ce vor fi

...clipi des, apoi așeză semnul între file și puse cartea alături, pe pernă. Cu ochelarii pe nas și mîinile așezate pe plex cu gestul reflex pe care nu și-l sesizase pînă cînd n-o făcuse atentă Marc,

“port o sonată pentru pian” - vers de Ioana Cheregi Crișan spunea ea spunea eu tăceam la faptul de a fi gînd în calea gîndurilor nici vesel nici trist pe mine nu mă poartă nimeni nu mă

nici măcar aici în penumbră nu mai e loc de mister umbre zac pe o parte culcate arătări cenușii țopăie într-un picior își descrețesc frunțile săpînd tranșee în carnea prea albă a foii ronțăind

închid ușa lumina ochii poate că așa s-ar rescrie cercurile liniștea despre unele și altele într-o lume de geometrii contradictorii cu sentimentele frumos ambalate ce răsfrîng în foițe

mi-e teamă de vezuviul acesta ce-mi stă pe limbă cu gust de cenușă că va erupe sau că nu/ aș putea rata dintr-o eroare umană startul la libera ascensiune/ ca în visul acela în care căutam printre

printre nimicuri fosforescente adunate de-a valma suflete, itinerarii întrerupte, boabe albe de piatră și esențe rare. necesarul de inventar la purtător fără de care nu se (mai) poate. ostatici în

Ce să te faci cînd lenea pare ruptă nu din rai ci de-a dreptul din sînul lui Dumnezeu, cînd totuși un caiet nou-nouț zace în imacularea-i de luni bune de zile, caiet cumpărat cu toată voluptatea

înserarea să ardă oase gînduri flambate fluturi halucinogeni și case ciclopice ce stau să-ți cadă de-a valma intramiocardic ca și cum totul s-ar putea nărui spre un alt fel de creștere într-un

Misterios, poemul se încheagă într-un vis sub flashurile magice ale lanternei fermecate. Aladin în țara visului color. Cei patruzeci de hoți tupilați în nervurile lemnoase ale celei de a doua roate.

alternanța jocului de umbre îi dădea chipului un aer insolit, oarecum cosmopolit, și ceva de piatră semiprețioasă unanim recunoscută de asociația internațională a bijutierilor amatori de pescuit în

nimicul era și toate erau una ploaie de vară așteptată pe dosul mîinii stîngi panaceu universal și preludiu casnic la duminica în familie fericire pește la cuptor legume si Ocarina

cocori răsuciți în vene port la încheietura mîinii un poem de dragoste timpul *** pește argintiu scăpat din undița unui visător unduiri tandre molcom șovăitoare marea între puncte de

*** pășea ușor printre cuvinte închipuite. iluzii creponate cu gust de vanilie și mere verzi. desena cu deget ivoire fluturi transparenți pe oglindă. cuvintele îi ciuguleau din palmă firmituri

cum poate fi totul atît de greu cînd încerci disperat să atingi miezul simplului, cum poate fi atît de complicat să te compui, descompui și iarăși, mereu de la capăt, să te recompui din cele cioburi

*** iubesc ciorile. acesta este un fapt. le iubesc cînd plouă sau ninge, primăvara cînd se arată primele zile însorite dar parcă și mai mult iarna. croncănitul lor bizar, insolența cu care mă

își caută în cruce de vise coloana în patru ce păcat că nu sunt pictor și nici măcar poet îmi picură printre degete visoculorile cuvintele își iau cerul împătimite de zbor criptograme mici

amîndoi am vrut să ne tatuăm pe suflet o libertate eu în tempera tu cu mai mult sînge proaspăt pe la încheieturi tu nu vezi vecine că aici e o sală imensă de bal și noi ne suntem aproapele și

azi circulăm fără plăcuța de înmatriculare incognito fără umbră fără un diagnostic prezumtiv ca o călătorie fără bilet de întoarcere pe un portativ unde nu mai există muzică șoapte sau ploaie

așteptam de un diametru și ceva o întoarcere cu răsucire de arc electric pe dinăuntru clip clip clipocea un poem aproape dedicat gata să țîșnească dintr-un cîntec de sferă clip clip susura