Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ivoire

Jurnal 4

1 min lectură·
Mediu
*** pășea ușor printre cuvinte închipuite. iluzii creponate cu gust de vanilie și mere verzi. desena cu deget ivoire fluturi transparenți pe oglindă. cuvintele îi ciuguleau din palmă firmituri de cozonac. apoi se roteau ușor, se transformau în vise și mi se așezau pe umăr. pînă la tine mai aveam două vieți de imaginat. între două puncte de suspensie respiram prin piele. percepții înfășurate în staniol subțire, respirația dulceag amăruie a zilei. nimic nou pe frontul de est. imagini suprarealiste desenate cu creta pe asfalt de o prietenă imaginară. poate că tot tu. leandru mă iubește. îmi zîmbește roz cu toate cele nouă zîmbete ale sale. așa îmi desenez o moarte pe frunte. liniște gravată în cercuri, bob de nisip întors spre sine. nori. soare. nori. un exercițiu de retorică: ploaia. chopin valsînd printre nuferi. în adîncime, vîrtejuri izolate în sîmburi. foc viu prieten cu umbrele, așteptarea. *** între două lecturi, pauza, moment de derută. senzație de vid, plutire la întîmplare pe ape.
024.334
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
163
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriela Petrache. “Ivoire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-petrache/jurnal/188368/ivoire

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandru-cosmescuACalexandru cosmescu
am citit relaxat textul tau, mi-a placut curgerea una din cealalta a imaginilor - am impresia ca un dicteu de genul asta poate continua mult-mult si naste un dicteu paralel si in cititor... cel mai tare mi-a placut \'imagini suprarealiste desenate cu creta pe asfalt de o prietenă imaginară. poate că tot tu\'. mai trec...
0
@gabriela-petracheGPGabriela Petrache
dacă textul, imaginile mele reușesc să continue într-un fel sau altul în cititor nu poate decît să mă bucure.
mulțumesc pentru lectură, comentariu și semn. la bună citire.
0