Joc de lumini și umbre

alternanța jocului de umbre îi dădea chipului un aer insolit, oarecum cosmopolit, și ceva de piatră semiprețioasă unanim recunoscută de asociația internațională a bijutierilor amatori de pescuit în ape tulburi. arunca năvodul în apă admirîndu-și în luciul ei mișcările precise, atitudinea demnă, aproape reverențioasă, chipul proaspăt cu săgețile ochilor aruncate furiș stînga-dreapta, către companionii de hobby. oare îl văzuseră? or fi invidioși? în jur pustiu, doar foșnetul ierbii înfierbîntate de soare, din cînd în cînd, o pasăre oarbă atingînd apa cu țipete ascuțite. dar trebuie să fie acolo. pîndesc pe după sălciile pleșuve, simte privirea lor în ceafă, nădușindu-l discret pe sub tricoul kenvelo, mai alb decît albul. decît seceta. cramponat de un fir de troscot se simțea cumva ca un punct, suspendat între două clase, între două lumi, în afara cercului interior, răzvrătit și supus convențiilor în același timp, cu același firesc indescifrabil. dar niciodată nu se poate face rabat de circumferință și nici nu se poate concepe altceva decît avem în momentul de față, în carapacea noastră de fantome pestrițe. să crești ploi în dulceața unor stele. să încrestezi frunzele pe peretele translucid al vieții. șoaptele sînt șerpi veninoși impunși de uragane, vreau să cresc o literă, să plesnească în mine durerea, ceasul e treaz pe orbirea nimicului... și nimicul, da, nimicul orelor în care se stă la pîndă. trebuie să stea la pîndă, altfel, rîndunicile de mare ar putea uita zborul lor umed către... către ce? către vis, către toate amintirile care zac acum într-un cufăr năpădit de alge. către sine. își amintea acum vorbele lui A.D. - orice femeie care te va sîcîi cu dragostea ei te va obosi - așa să fie oare? era marginea periculoasă, dacă după margine se putea prăbuși? dacă infinitul era mai dezghețat sub umbra amiezii? se propti mai bine în propriile limite, să-și adulmece rezistența, să disocieze ceasurile pe care le-ar putea admira sau distruge în minte. sau? dar dacă le-ar înghiți? își imagina amintirile sub forma unor pilule roz, albastre, cărămizii și negre. pe care le-ar înghiți primele? poate faptul că tindem să ne standardizam, să ne rutinam, aceleași lucruri, aceleași pilule la acealeași ore, dispoziția schimbătoare cere modicari de program neașteptate, de pildă azi. într-un articol despre nașterea copiilor. se spune că înainte de-a veni pe lume ei au nevoie de afecțiune și că bătăile inimii mamei lor îi liniștesc. cînd ies din pantecul matern, sînt cuprinși de frică... mi s-a părut interesantă această oarecum coincidență: Green, eu, nașterea și tu, dragostea mea... da, eu mi-am imaginat uneori că noi încă ne aflăm într-un uter, existența noastră este intrauterină, ceea ce trăim este înlăuntrul, alteori mi-am spus că, probabil, căderea din Eden este tocmai nașterea, de aceea și frica, zbaterea, convulsiile. pe tine te liniștesc aceste discuții? pe mine doar faptul că discut cu tine mă liniștește. m-ar liniști dacă am ajunge la un consens, dacă aș fi reală. dar tu ești un Prinț. iar eu o pasăre cîntătoare.