Cai de zăpadă

închid ușa lumina ochii poate că așa s-ar rescrie cercurile liniștea despre unele și altele într-o lume de geometrii contradictorii cu sentimentele frumos ambalate ce răsfrîng în foițe stacojii umbre decolorate chipuri pînă într-o copilărie cu gustul de acadea sfărîmicios dulce cerul gurii robit amintirii ori/cum nu se poate descrie valea asta a plîngerii noița unui timp lichid suspendat între un eu și celălalt un alt fel de mine depresiv cu surîsul înghețat pe buze trecător o retorică sîngerie între legi la limita balansului ierni alegorice dansul cailor de zăpadă copite de argint sub fiecare un șarpe nedormindu-și în pînda semnului somnul femeia de malahit fereastră în bătaia vînturilor răscruce