Șiraguri de piatră cu miez

mi-e teamă de vezuviul acesta ce-mi stă pe limbă cu gust de cenușă că va erupe sau că nu/ aș putea rata dintr-o eroare umană startul la libera ascensiune/ ca în visul acela în care căutam printre șine și alte spații /libere/ cînd paralele se prefăceau în dîre alburii de melci lipicioși/inegale/ iar trenurile mă urmăreau pînă în spațiile înguste dintre oameni/ atunci am învățat să număr întîia oară flori fete filme dulciuri sau băieți/ (prezențe absente) sîmbetele fără apa lor imaginea răsturnată a cerului în ochiul de șoim miraj pentru o călătorie nocturnă/ de aceea mă făceam luntre și punte pînă la visul următor în nuanțe oranj/ aici totul devenea diferit eram o femeie înaltă îmi purtam capul sub braț cu aerul distins al doamnei de societate/ cînd îmi oboseau degetele așezam capul pe un taburet circular îmi zîmbeam din înalt despre firescul prăfuit știam lumea cu sîngele/ celulele nu au nevoie de dioptrii/ alteori venea mama ca o întîmplare despre sine îmi mîngîia fruntea așeza apele în matcă îmi fixa capul între umeri gîndeam/ să nu mă pătrundă umezeala în interior/ cinism animat vis fără Tom și Jerry/ îmi dăruia șiraguri de boabe albe pietre cu miez din care să mă înfrupt pînă cînd mă voi trezi/ într-o dimineață aurită/ încă una/
Acasă