Gabriela Petrache

un capăt de poveste se cerea scris alerga cu mireasmă de fîn cosit gîndul mușca pofticios dintr-o piersică roșie cu umerii tatuați drum înflorit la capete cu arțari de unică folosință ce azi bun de

căutam între două sfere un spațiu perfectibil roșului reflexiv avea contur de cloșcă aurie timpul... nimic neobișnuit pasăre cu pui două perechi de aripi și o singură inimă cu palpitul pe

mă întîmpinau patru vrăbii dintr-o prudență conformistă să rodească piatră seacă o scurtă surescitare pînă la strigăt umblau cuvintele în stare de liber/ebrietate pentru trezirea inimii mă

mai mereu timpul disponibil era cu autoservire la două intrări o ieșire la două ieșiri sentiment încolțit așteptarea se maturiza greu pe la colțuri și uneori murea indiscutabil vina o purta

caută-te să mă găsești liniște miez roșu ploii ce va fi să fie

pietre ce latră cînd luna răsare înspică nesomnul răsfrînt de măr însingurat învrăjbită noaptea din pîntec mușcă pămînt dangăt de clopot umbre de ambră etern pecetluite în hyacint.

la piciorul muntelui ne primeau cu inflexiuni calde și liniștitoare înlăuntru pictate umbre îmbrățișate pereții șlefuiți cu tandrețea urmelor într-o singură direcție distanțele se subțiau pînă

din cînd în cînd brazde cenușii peste lume inerți anesteziați adulmecam dezlănțuită sarabanda pașilor pierduți într-un alt meridian auriul nu ne mai lingea tălpile doar nisipuri mișcătoare din loc în

egoistă tupeistă în iatac îmi tic-tac visul zborul și rotundul cîntul pasărea mă gîndul și din plinul în preaplinul chiot verde beduinul clavecin cotidianul nu vă

își desfășura la picioarele mele plecarea cu firescul acela neînțeles al lucrurilor simple mă înveșmînta în frunze argintate picura cu lumină și cîtiva stropi din apa lui vie simțeam pînă in inima

Atît de mult s-au înmulțit trăpașii că totul pare o cavalcadă nebună nebună de verbe mută neștire dans de iele o chestiune de principiu cu a fi sau a nu mai fi plouă torențial pe ordinea de

Azi m-a lovit în plex recunoștința față de viața ca un ring de box, pliez în șapte feluri neștiința de a broda-n trandafirași vesela de inox. Mă tot compun și recompun din colțuri dar fără de

nu, el nu stie ca despuierea de cantec doare pana in maduva asteptarii ca vrajitorul descantec infloreste in topirea zapezilor odata cu presimtirea el nu stie ca exist m-am nascut odata

sper că ești fericit cît de fericit atît de fericit uite acum dar chiar acum îmi curg lacrimi pe obraji rîuri lacuri aproape verzi maluri istovite ce plictiseală să citești orizontal vertical printre

De departe cineva imi silabisea se cun de le Una cate una Si apoi deodata toate Cu umbra aripilor fluturata metaforic a zambet Usoara tenta de gurmet Cineva ma exila in inserarea unui alt fel de

ba de foc si ba de apa mi-este dragostea sarata ingerul a scapatat intr-un nor s-a scufundat sa-mi aline sa-mi inchine dragostea de maracine si s-a dus intr-o valcea vai de papadia mea s-a