Senin

Daca linia poemului se intinde de la `plecarea` la `singura` sa-nteleg ca `picura cu lumina` este continutul acestui traseu . Si astfel , privesc mai intai prezentarea larga ca o desfasurare al primului act la fel de neinteles ca orice lucru simplu , pentru a putea patrunde mai apoi prin desisul vesmantului de frunze pana la esenta din inima copacului . Hranit cu apa vie , prind putere pentru o noua inaltare , cresc precum o radacina sau ma umflu in pene , cocos fara seaman gata sa-mi incep adevarata calatorie .

Mircea, m-ai înțeles perfect pînă la cocoș, care nu este nimic altceva decît un vestitor personal, un curier cu trîmbiță:). Departe de mine asocierea cu orgoliul.
Mulțam de trecere, filozofule :P

Eu nu sînt critic dar mi-a plăcut...
\"simțeam pînă in inima copacului
cum devin rădăcină cîntătoare\"
..frumos spus..

Ia te uită, nu credeam că mai pășești prin paginile mele, îți simțisem lipsa (așa necritic cum ești :P).
Mulțam fain.

Bună găsit, Gabriela

iartă-mi rătăcirile care m-au făcut să întârzii.
Referitor la poezie, eu gândesc faptul că Omul - cu determinațiile specifice - apare odată cu „amplificarea” conștiinței care îl constrânge să accepte „tragica” sa inofensivitate. Și această conștiință a neputinței e resortul care generează „religiosul”. Prin urmare, religia este rezultatul unui silogism al ființei, un silogism ale cărui premise majore sunt „putința” și „neputința”. Putința către un „sine” și neputința către un „dincolo”.
Poetul, așadar, cum cred eu că se desprinde din poezia ta, este un apostol în „noaptea lepădărilor”, un apostol pe care „sufletul viu” („apa vie”) care nu era al lui, îl părăsește în curând, urmând să se confrunte cu acea conștiință de care aminteam mai sus, cu eterna dilemă a credinciosului neîmplinit: „sufletul meu” este sau nu viu?

în speranța că nu te-am deranjat,
un cititor de-acum constant,

Bun venit, Vasile

Sunt onorată de prezența ta în paginile mele, spun asta nu ca o politețe gratuită ci pentru că ți-am văzut comentariile, sunt impresionată de analiza pe care o faci textelor, jos pălăria, domnule.
In Seninul meu, mă gindeam într-adevăr la o noapte a lepădărilor, ca și la acele anumite lucruri/pași pe care trebuie la un moment dat să-i faci singur, cu tot ceea ce presupun ei, pașii – înțelegere, acceptare și înaintare.
Îți mulțumesc pentru vizită și mă bucur că te-am cîștigat de cititor, sper să te și pot păstra în continuare.

\"Picura cu lumina si-am vazut/cum iti rasareau palmele-n aer/intr-o alta chemare...\" zisei eu odinioara si mai luai o gura de fan.Frumos si trist...Ma regasesc.