Fumega cu lumină
și am văzut
cum îți răsar palmele-n aer
într-o altă chemare
nu mai dau rod la atingerea mea
preastrăină oglinda
prin care privesc atâtea lucruri uitate
dar continui să
Călătorule, drum nu există,
drumul sînt urmele pe care le laşi.
Călătorule, drum nu există,
drumul se face mergînd.
Drumul se face mergînd
şi cînd te
Ce vrei, pe cine te superi
de unde-atîta revoltă
cînd coloana infinitului e numai
un pelerinaj ipotetic
spre lumina crinilor Toamna
captivă în lemnul opac
văzută cu telescopul ar putea
Ei mă răstignesc şi eu trebuie să fiu crucea şi cuiele.
Îmi întind cupa şi trebuie să fiu cucuta.
Mă înşeală şi trebuie să fiu
N-am să mîngîi acele pajiși moi
ca apele cuprinse de tăcere
pe unda lor plutisem înapoi
înspre izvoare austere
mă urmăreau pești aurii
veniți din umbră să respire
un aer lunecat
Halina Poswiatowska (1935-1967) poet polonez şi traducatoare din franceză şi engleză.Moartă la numai 32 de ani în urma unei operații cardiace.
Cultivă o poezie
lui G.A.
Poemul acesta va fi pentru tine
(am vrut să-l trec la personale dar îl las așa impersonal)
tu care nici măcar nu știi limba română
tu care mîine nu-mi vei mai spune princesse
nu-mi
Jocul cu focul
Înainte de a pleca dimineața,
Înainte de a pleca vezi
Dacă ți-ai pus bine capul tău de toate zilele
pe umerii tăi de toate zilele.
Înainte de a pleca uită-te,
Dacă te uiți
Mai bine n-aștepta nimic -
era un cîntec -
femeia frumoasă se dezbrăca lent
în decorul lejer al eternității
purta numele meu arab azhar khaled
pe dedesubt fluor mentă zinc
uleiuri
Tuturor lucrurilor imaginare
și celor neîntîmplate le-am dat nume
în intervalul îngust
venind dinspre inima mea
fără să știu că pierd
și eu însămi sînt neîntîmplată singurătate
a altui
I
În această noapte cu păsări mari
somnul meu alcalin
ție
îți înăsprește mîinile
Ești ca vîntul din sîngele meu
alungîndu-mi-l
prin cele o mie de galerii albastre
Văzduhul coboară solemn
Așteptarea pe țărm
anotimpurile alunecînd în amurg
apoi parabola trupului
risipit în ramuri subțiri
Somnul strecurat prin luminișul de frunze
lîngă faguri sălbatici
îngînam un
Dă-n floare o cetate și freamătă trecutul
visam în cuibul nopții această vindecare
Nu mă ținti cu arcul prinț galben cum e lutul
așteaptă-mă la focul lunecător spre mare
Așa i-am spus iar
Gonzalo Rojas
(1917- Chile)
Ce iubim cînd iubim?
Ce iubim cînd iubim, o, Doamne: lumina teribilă a vieții
sau lumina morții? Ce căutăm, ce găsim, ce
înseamnă: iubire? Cine-i ea? Femeia cu
Si pasul veni către mine-ndoit
cărarea-ncăpându-mă toată
stăteai la o poartă de măr altoit
și zarea murea depărtată
De nume mi-ai zis, alegeai după plac
ciudata chemare și
De-a lungul țărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparență lină
ești un înțelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aș simți
Pentru el
e atît de simplu
să plece
lăsîndu-mă cu privirile verzi
alunecate-n salcîmi
Și se duce de parcă
nu s-ar mai întoarce nicicînd
cu pași bătucind miezul
Il simt ca o părere cum tremură și tace
e-un cal prelung de ape și coamă de fuior
las urme de copite iar calul se preface
în ce eram-nainte și ce puteam să mor
alerg pe cîmpuri seara ca să
N-am murit, dar am trecut pe-acolo
și oasele mele v-au îmbrățișat
cu tam-tamuri de calciu și flori,
v-am cîntat din fluierul piciorului
nocturna bucium cu jale memento mori
Decebalus per
Cad melcii la Uppsala întruchipînd ispite
căci dragostea cu care se zămislesc în serii
e-un anotimp de albe cochilii înflorite
și izbucni-va fructul ca jertfă a căderii
Culoarea se
Iți plimbi orgoliul printre riduri de frig
nici obsesia coapselor nu te mai poate topi
Sunt un fluture pe-un aisberg
cufundat trei sferturi în apa sărată
iar trupul de gheață e dulce,
E-o margine prin care trec
spre miezul clipei dinspre ape
tîrziu cînd visurile sunt
neacceptate mori de vînt
Și nimeni nu-nțelege drumul
și pentru ce mi l-am adus
în miezul
(film bulgar)
Nu știu secretul limbii tale
nici drumul cuvintelor
rătăcesc poezia
mă duc într-aiurea
printre flăcări de frig
și statui de piatră
Vino, ia-mă de mînă
învață-mă sărutul