lucia sotirova

Fumega cu lumină și am văzut cum îți răsar palmele-n aer într-o altă chemare nu mai dau rod la atingerea mea preastrăină oglinda prin care privesc atâtea lucruri uitate dar continui să

Ei mă răstignesc şi eu trebuie să fiu crucea şi cuiele. Îmi întind cupa şi trebuie să fiu cucuta. Mă înşeală şi trebuie să fiu

Halina Poswiatowska (1935-1967) poet polonez şi traducatoare din franceză şi engleză.Moartă la numai 32 de ani în urma unei operații cardiace. Cultivă o poezie

Puls agitat dimineața parcurge-n tăcere febra cireșului copilul etern culege secundele roșii de pe-un ram interzis sub tălpile-i goale aleargă lupii albi ai verii * Rugină se scurge

Jocul cu focul Înainte de a pleca dimineața, Înainte de a pleca vezi Dacă ți-ai pus bine capul tău de toate zilele pe umerii tăi de toate zilele. Înainte de a pleca uită-te, Dacă te uiți

Mai bine n-aștepta nimic - era un cîntec - femeia frumoasă se dezbrăca lent în decorul lejer al eternității purta numele meu arab azhar khaled pe dedesubt fluor mentă zinc uleiuri

Tuturor lucrurilor imaginare și celor neîntîmplate le-am dat nume în intervalul îngust venind dinspre inima mea fără să știu că pierd și eu însămi sînt neîntîmplată singurătate a altui

I În această noapte cu păsări mari somnul meu alcalin ție îți înăsprește mîinile Ești ca vîntul din sîngele meu alungîndu-mi-l prin cele o mie de galerii albastre Văzduhul coboară solemn

Așteptarea pe țărm anotimpurile alunecînd în amurg apoi parabola trupului risipit în ramuri subțiri Somnul strecurat prin luminișul de frunze lîngă faguri sălbatici îngînam un

Dă-n floare o cetate și freamătă trecutul visam în cuibul nopții această vindecare Nu mă ținti cu arcul prinț galben cum e lutul așteaptă-mă la focul lunecător spre mare Așa i-am spus iar

Gonzalo Rojas (1917- Chile) Ce iubim cînd iubim? Ce iubim cînd iubim, o, Doamne: lumina teribilă a vieții sau lumina morții? Ce căutăm, ce găsim, ce înseamnă: iubire? Cine-i ea? Femeia cu

Si pasul veni către mine-ndoit cărarea-ncăpându-mă toată stăteai la o poartă de măr altoit și zarea murea depărtată De nume mi-ai zis, alegeai după plac ciudata chemare și

De-a lungul țărmului curg nori molatici cu întreruperi albastre privirile se prelungesc nevertebrate în transparență lină ești un înțelept al tăcerii - împovărare pînă în vremea cînd aș simți

Pentru el e atît de simplu să plece lăsîndu-mă cu privirile verzi alunecate-n salcîmi Și se duce de parcă nu s-ar mai întoarce nicicînd cu pași bătucind miezul

Il simt ca o părere cum tremură și tace e-un cal prelung de ape și coamă de fuior las urme de copite iar calul se preface în ce eram-nainte și ce puteam să mor alerg pe cîmpuri seara ca să

N-am murit, dar am trecut pe-acolo și oasele mele v-au îmbrățișat cu tam-tamuri de calciu și flori, v-am cîntat din fluierul piciorului nocturna bucium cu jale memento mori Decebalus per

Cad melcii la Uppsala întruchipînd ispite căci dragostea cu care se zămislesc în serii e-un anotimp de albe cochilii înflorite și izbucni-va fructul ca jertfă a căderii Culoarea se

Iți plimbi orgoliul printre riduri de frig nici obsesia coapselor nu te mai poate topi Sunt un fluture pe-un aisberg cufundat trei sferturi în apa sărată iar trupul de gheață e dulce,

E-o margine prin care trec spre miezul clipei dinspre ape tîrziu cînd visurile sunt neacceptate mori de vînt Și nimeni nu-nțelege drumul și pentru ce mi l-am adus în miezul