lucia sotirova

Se părea că vom plînge și totuși cîntecul neacceptat trecuse prin noi spre lumină și ni s-a părut c-am iertat și ni s-a părut c-am iertat clipa trecută a rănii iar sufletul

In această noapte de incendii secrete somnul meu alcalin îți înăsprește mîinile Tu încă nu știi dar aluneci ca vinul în îngeri și-un dor de păcat delirant îmi curge în vine Văd

Trec vînătorii ca un vis fugar pe umăr port o rană fără vrere aceiași stare mă cuprinde iar cum, poate, înainte de durere Mă am întreagă însă și-i prea greu pustiul sînge-ncetinit în

Aștept o scrisoare care nu vine cîteva cuvinte scrise de mîna ta prin incoerența lumii mîna ta plutitoare dizolvă cuvintele de cerneală, de sticlă de nisip, de

Nu știu. Ce să fac cu mine? Să alunec în tine ca un fluviu în mare? Să ies din maluri acoperind distanțele? Să devin apă stătătoare? Sau ocean primordial unde viața încă nu s-a

Noi bem da! să vorbim despre sete Desfundă vinul tare cu mult înainte de ora cînd îl vom bea desfundă-l Voi arunca dopul în flăcări si

Intre măslini si chiparoşi se pierde urma viselor mele de ieri Eram aici cu un pahar de vin într-o mînă şi-n cealaltă cu nisipul unei

Ce tandru se-abate ploaia în sînul peisajului La masa singurătății să lăsăm tăcerile să plutească în voia ploii.

Unde-i insula? Insula la care ar trebui să ajung într-o zi cînd totul va fi calm,pur şi frumos Unde-i? Unde-i ea acum? Unde-i insula? Pe brazda mării se

Ti-am spus:du-te! dincolo de munți urcă la izvoarele vîntului cald Ti-am spus:du-te! ascultă ruga tristă a migdalilor Ti-am spus:du-te culege o

Recită poemul meu în bucătărie Recită poemul meu curățind o ceapă (te va face să plîngi) Recită poemul meu cojind o căciulie de

Plouă plouă peste sufletul meu plouă în lacrimile mele Ploaie Tară de ploi Ploaie Adu-ți aminte iubirea mea dintîi cum ne-ntîlneam sub

Vei primi cenuşa acestui om pe care tu l-ai făcut El se va amesteca cu praful tău şi va străluci în aurul dimineților va pluti în aer atît de

Să beau vin ascultînd ploaia înșirîndu-și perlele pe iarbă pe acoperiș pe frunze Să beau vin ascultînd seara să plîng fără pricină și să mă gîndesc Să mă gîndesc la

Ploaia desenează cercuri pe lac streşinile murmură O chitară îmbrățişează singurătatea Si singurătatea devine prietena mea

Imi va fi oare dat să cunosc iar si iar calmul unei zile curgînd spre apus să beau din vinul tare si rece si să gust din măsline?

In răsuflarea uscată a brazilor absentă nici urmă de parfumul tău şi peste tot parfumul tău sfîşie scoarța Pe poteca dinspre

Te voi regăsi eu cîndva pămînt al copilăriei mele? Tară de munți de coline,de rîuri de vis pînă la pierderea imaginației și-a speranței! Voi respira eu din nou mirosul fînului