lucia sotirova

Fumega cu lumină și am văzut cum îți răsar palmele-n aer într-o altă chemare nu mai dau rod la atingerea mea preastrăină oglinda prin care privesc atâtea lucruri uitate dar continui să

Ploaia desenează cercuri pe lac streşinile murmură O chitară îmbrățişează singurătatea Si singurătatea devine prietena mea

Vei primi cenuşa acestui om pe care tu l-ai făcut El se va amesteca cu praful tău şi va străluci în aurul dimineților va pluti în aer atît de

Mai bine n-aștepta nimic - era un cîntec - femeia frumoasă se dezbrăca lent în decorul lejer al eternității purta numele meu arab azhar khaled pe dedesubt fluor mentă zinc uleiuri

Aștept o scrisoare care nu vine cîteva cuvinte scrise de mîna ta prin incoerența lumii mîna ta plutitoare dizolvă cuvintele de cerneală, de sticlă de nisip, de

Trec vînătorii ca un vis fugar pe umăr port o rană fără vrere aceiași stare mă cuprinde iar cum, poate, înainte de durere Mă am întreagă însă și-i prea greu pustiul sînge-ncetinit în

Si pasul veni către mine-ndoit cărarea-ncăpându-mă toată stăteai la o poartă de măr altoit și zarea murea depărtată De nume mi-ai zis, alegeai după plac ciudata chemare și

In această noapte de incendii secrete somnul meu alcalin îți înăsprește mîinile Tu încă nu știi dar aluneci ca vinul în îngeri și-un dor de păcat delirant îmi curge în vine Văd

Iți plimbi orgoliul printre riduri de frig nici obsesia coapselor nu te mai poate topi Sunt un fluture pe-un aisberg cufundat trei sferturi în apa sărată iar trupul de gheață e dulce,

Așteptarea pe țărm anotimpurile alunecînd în amurg apoi parabola trupului risipit în ramuri subțiri Somnul strecurat prin luminișul de frunze lîngă faguri sălbatici îngînam un

Nu știu. Ce să fac cu mine? Să alunec în tine ca un fluviu în mare? Să ies din maluri acoperind distanțele? Să devin apă stătătoare? Sau ocean primordial unde viața încă nu s-a

Il simt ca o părere cum tremură și tace e-un cal prelung de ape și coamă de fuior las urme de copite iar calul se preface în ce eram-nainte și ce puteam să mor alerg pe cîmpuri seara ca să

Se părea că vom plînge și totuși cîntecul neacceptat trecuse prin noi spre lumină și ni s-a părut c-am iertat și ni s-a părut c-am iertat clipa trecută a rănii iar sufletul

Jocul cu focul Înainte de a pleca dimineața, Înainte de a pleca vezi Dacă ți-ai pus bine capul tău de toate zilele pe umerii tăi de toate zilele. Înainte de a pleca uită-te, Dacă te uiți

Pentru el e atît de simplu să plece lăsîndu-mă cu privirile verzi alunecate-n salcîmi Și se duce de parcă nu s-ar mai întoarce nicicînd cu pași bătucind miezul

In răsuflarea uscată a brazilor absentă nici urmă de parfumul tău şi peste tot parfumul tău sfîşie scoarța Pe poteca dinspre

Să beau vin ascultînd ploaia înșirîndu-și perlele pe iarbă pe acoperiș pe frunze Să beau vin ascultînd seara să plîng fără pricină și să mă gîndesc Să mă gîndesc la

Gonzalo Rojas (1917- Chile) Ce iubim cînd iubim? Ce iubim cînd iubim, o, Doamne: lumina teribilă a vieții sau lumina morții? Ce căutăm, ce găsim, ce înseamnă: iubire? Cine-i ea? Femeia cu

Recită poemul meu în bucătărie Recită poemul meu curățind o ceapă (te va face să plîngi) Recită poemul meu cojind o căciulie de

Cad melcii la Uppsala întruchipînd ispite căci dragostea cu care se zămislesc în serii e-un anotimp de albe cochilii înflorite și izbucni-va fructul ca jertfă a căderii Culoarea se