Poem din lemn de salcîm

Fac cunoștință prima oară cu poezia ta, iar senzația este a unei scriituri cerebrale, ordonate și măsurate după criterii poetice clare și expresive. O poezie de maturitate a mijloacelor . Îmbrățișarea, ca realitate a zilelor, pare să fie în centrul construcției, din care pornesc alte determinări din care detașez captivitatea într-un arc de cerc, timpul comprimat și surprinzătoarea imagine \" unde începeai tu și unde mă sfârșeam eu \".
La final nu este \" rostului lumii \" ?
Pe curând

\"rostul lumii\"? ...nu, ar putea fi diferit de rostul lumii mele :), ramîn la prima zicere, așa a ieșit, așa să-i rămînă finalul :)
Mulțumesc pentru trecere pe aici, îmi face plăcere să te știu pe aproape, cu atît mai mult cu cît te citesc și eu, chiar dacă nu am lasat semne vizibile (pînă acum cel puțin).

Poezia ta se transforma, Gabi, are dreptate Adim, a devenit cerebrala, aproape euclidiana, cu translatii in spatialitate. Lemnul de salcam e un simbol, urna cu cenusa amintirilor si glas de parasire morometiana a vremurilor vechi.
Mi-au placut mult:
\"distanțele se comprimau pînă la implozie\"
\"întotdeauna învingător
cucul din lemn de salcîm\"
\"unde începeai tu și unde mă sfîrșeam eu
captivi într-un arc de cerc\"
\"pîndeam sezonul ploilor cu ochii închiși\"

P.S. Cred ca Adim a vrut sa spuna \"restului lumilor\", nu \"rostului lumilor\", ceea ce ar lega mai strans finalul de sfera cuprinsului si ar defini grija purtata celorlalti. Simt eu (si vaz, ca de obicei, monstruos) ca Gabi n-a vrut sa faca nici o concesie umanitatii inconjuratoare si asa ca varianta \"restul lumii\" este cea mai potrivita, asa cum a gandit-o poeta.

Daniel, monstruos au ba, ai vazut/simtit bine; exact asa am gindit \"restul lumii/contraindicat\" intr-un moment de binemeritat egoism :)). Ca s-a schimbat ceva in poezia mea, asa o fi, nu stiu nici daca e de bine ori de rau, stiu doar ca e ceea ce simt in acest moment.
Multam de vizita cu semne.

Genul de text cu care am inceput un pic sa ma astept
atunci cand iti deschid pagina.
Nu in sensul negativ, ci-n cel pozitiv.
:)

Expansiune cosmologică într-o inimă de pasăre cântătoare.
- Până când cânți, pasăre rară?
- Până la roșu, până dincolo de inima mea.
Ai observat, Gabi, că, atunci când genunchii obosesc, spatele mai poate?

Cu drag,

Dan, mi-ar plăcea să te pot și surprinde, tot în sensul bun.
Mulțumesc pentru vizită :).

Vasile, am învățat că după ce ai spus nu mai pot, mai poți încă foarte multe.
Observațiile tale îmi fac întotdeauna plăcere, știai? Mulțumesc!!

ca \"într-un fel de sinteză a sentimentelor contradictorii\"
te-am citit, Gabi.
si am simtit nevoia de reluare a lecturii.
parca ai fi si n-ai fi tu, aici.
silueta ta, dincolo de vers. dar privirea....hmmm, tu nu erai atat de incruntata, draga mea.
incruntarea aceasta intelepteste poezia. iti sade bine cu ea. de efect textul.
si totusi...eu ma hraneam din optimismul si zambetul tau, citindu-te. acum sunt serioasa.
ma alatur tie intru ratiune. alter-lebragie ce-mi esti.

Dana

Hai măi Florino, chiar așa încruntată mă vezi??? Uite că m-ai făcut să zîmbesc zîmbet pînă dincolo de urechi, testam și eu seriozitatea, să văd de mă prinde au ba, că la vîrsta mea cică așa ar trebui să-mi șadă bine. Ce să-ți spun că tu știi mai bine și nu te pot păcăli, mai vine așa cîte un moment ca acesta...și cum vine așa trece...Presimt că voi reveni la vechea înfățișare curînd, cît mai pot fi recunoscută :)))
Mulțam fain de vorbă bună și hai, zîmbește, mîine poate fi și mai rău :))