Daniel Bratu

Iașul gemea, dădea peste margini ca oala fierbând, moaștele Sfintei ne-aduceau toată țara pe șapte coline. Sub invazia cruntă, orașul chircit, ca-ntr-o poziție de fetus, părea că de-abia mai

Popa (G)Radu din Bucșoaia, domnu` Nelu mai din deal, domnu` Marius, vorba aia, cel mai cel și ideal ș-alți haiduci de-aceeași teapă, vorbitori de mare har, beau poșircă fără apă. Eu, cu ei, fără

Era un carusel la marginea bâlciului, intrasem în joc, căluț de lemn bătrân fixat în podeaua de foc și luminile curgeau ca din sân constelații de-oțel, ca degetele sfinților în biserica aceea

Ca un fulger ne mușcă de sânge vremea albelor, tristelor văi. De simțim lepădarea, de plânge în noi plânsul, se-aud zurgălăi și-n albastrele porți de lumină, se preface zăpada în munți, când

În lumea noastră-i liniște și pace, ne zboară porumbeii peste plai, ne pupă muze-n frunte, tunul tace, sărim sătui în valul de mălai. Avem benzină-n cizme, motorina e dată contra gratis, na

Când mă iubeam cu noaptea-n pridvor la Căciulata, o primăvară-n bucle aveam ca porte-bonheur și nu-mi păsa de-i rece războiul ori e gata să se sfârșească mierea albinei din popor. Pășeam ca

Când hălci de carne macră se vântură la nord, în sud se-adună mieii-n lingouri de pastramă și-n plânsetul de iarbă se dă atac de cord la greierii de pace din cântecul de mamă. Luminile sunt

Nu ninge, uite, stă în așteptare zăpada lumii,-i strânsă în tavan. Ce alb e-n aer… Parcă an cu an se-așterne-n noi o viață viitoare. O fi mai bine? Cărtărescian, mă-ntreb de ce poftesc așa de

Deșert pe apele ochilor, tunete și fulgere de sticlă din focul de tabără, incert, așa curgea înserarea printre clepsidrele crengilor, era o vreme de iarnă cu urme de cerb în zăpada

Se-aud voci din vis de geamandură, zori de viță veche se coclesc, prin areopagul creștinesc sfinții-și dau picioare-n anvergură. De-aș fi fost altfel decât firesc, aș sta-n cerc, domnind pe

Sic transit faima lumilor alese, sărind în șa pe cai de plastilină, se duc în noaptea anilor lumină și toți ce strigă: ”Hominem te esse!”. În haos de-nceputuri se

undeva fiară flămândă stă reproșul stă la pândă și îmi sare drept în ceafă asmuțit de firea-mi blândă ce nu știe stând cu nasul în carafă de-apă vie -n marea moartă ce se-ntâmplă-njur

Suntem la fel dar, altfel, fiecare își cântă-n sine goarnele de stins, iar luna ce-a rămas s-a tot întins spre zorii noi ai zilei de plecare. E noapte-n jur, e-o smoală unde-a nins cu jarul

El ar fi sărutat-o peste tot, C-un soi de adorație aparte Și-n buze moi, ca-n foi de albă carte, I-ar fi sorbit esența mot à mot. Ar fi-mbăiat-o-n limba sa de moarte, De la călcâi la jenele

ne repetăm în a fi rătăcim suntem "fluturi de noapte" pe aceeași lampă - limba română unde dativul e musai eminescian iar lumina vine de la Blaga original e numai Mitică atunci cand trage

E toamna-n miez, ne calcă în picioare cu toți copacii lumii desfrunziți și-alaiuri dezlânate de cocoare se duc spre alte plaiuri cu tâmpiți. Se trag obloane-n toi de veselie, se sting lumini

N-o să mai cânt, vă las în sfânta pace, iertați-mi glasul ars și cobza spartă, v-am deranjat destul cu strâmba-mi artă, cântați-mi voi, voi fi doar cel ce tace. Uitați-mi versul, proza cea

N-aș fi trecut prin zilele de miere și nici prin nopți fantastice,-n parfume, departe de-apăsarea tristei brume, n-aș fi plutit spre zări de-nvăpăiere. Pe unde nici un fel de altă lume n-a

E-un șarpe printre frunze, se hrănește cu vântul amurgirilor azure și-aleile-s pornite să te fure când calci pe ape-n joacă, îngerește. Prin galben trec corăbiile sure, armade sunt, de gând,

Eram și eu un soi de crai, cumva, Iar tu o preacinstită și frumoasă, Când te-am adus întâia dată-acasă, Tu mă iubeai cu mult-`naintea mea… La nuntă se mirau de cum erai Toți megieșii, cât de