Gabriela Petrache

Am lipsit atît de mult timp de pe aici încît nu mai știu să țin în mînă creionul acela imaginar cu care se scriu comentariile pertinente. Dar am intrat atrasă de titlu, este probabil vorba de vreo sincronizare de toamnă și toană în stări, am empatizat cu lupii microscopici și am decretat starea de prea liniște în cetate. Semnul meu de trecere se vrea scînteie iar raita mea prin poezie se dorește a redeveni rutină. Pentru că mi-e dor de poezie :)

aproape că am uitat cum se mai scrie de cînd nu am mai scris pe aici. nici tu nu ai mai scris de ceva vreme. îmi era dor de un poem de-al tău, poem terapeutic aș zice și fie ca să ajungă acolo unde trebuie cuvintele potrivite, închipuite.
La mulți ani!

uite, pentru că e duminică și duminica parcă ți-e poftă să te joci mai mult, m-am jucat și eu cu versurile tale, de fapt doar am decupat păstrînd începutul fiecărui vers, mi s-a părut interesant. de altfel în poezie am găsit imagini drăguțe.

îți privesc sângele
spatele tău sculptat

caut oja neagră
cum dinții
cum tu mă păstrezi

îmi place
dulce ca minciuna
dureros

și oja se lipește de buze
oasele se retrag
îmi rămâne sufletul

lasă-mă să plec...


o zi frumoasă

Cu întîrziere am observat comentariul...

să te miri, să nu te miri...eu nu mă mir. se întîmplă să intri, să citești și să nu ai ceva de spus.

ție îți mulțumesc că ai intrat și nu ai tăcut.

să ne citim cu bine,

apreciez poemul pentru simplitatea și sinceritatea discursului, metaforele frumoase pe care nu le mai enumăr aici și armonia ce curge ca un șuvoi de lumină, programare luminoasă și sugestivă în final.
e ciudat, nu m-am gîndit niciodată la durerea pietrelor topite, mi-am imaginat asta doar ca pe o trecere firească dintr-o stare în alta, mai degrabă asociată cu bucuria și firescul lucrurilor care (ni) se întîmplă, o stare reversibilă, un continuum acceptat.

Știi, Marie, poemul tău sugestiv, aluziv, pe alocuri încifrat, așa cum îi șade bine unui poem cu aromă de mister căprui, îmi sugerează lumina filtrată de ferestrele din Pod, așa cum cădea în sală, îmbrățișînd oamenii și lucrurile. Mă uitam într-o poză ieri și lumina venită de sus formase o săgeată îndreptată către afișul lipit pe birou.
am pus cîteva poze aici:
http://vitralii.weblog.ro/2007-06-10/161395/POD-CU-OAMENI-%C5%9EI-VITRALII.html

plăcut poemul tău, m-am simțit \"acasă\" în atmosfera lui.

Felicitări, Adrian Firică, un poet pe care îl apreciez. Vreau și eu volumul, contra cost, firește.

Adriana, mulțumesc mult pentru cuvinte, cu atît mai mult cu cît tu știi bine, și reciproca este la fel de valabilă. Înseamnă mult pentru mine dacă mai reușesc să surprind pe cineva, dacă cineva își mai amintește de mine în ciuda faptului că mai scriu atît de rar, aici.
O duminică frumoasă să ai!

Mihai Tița, de terminat cu jucăriile, nu prea cred, nu și eu, nu curînd, la urma urmei fiecare alege să se copilăreasă uneori cînd simte nevoia, cînd vine un moment al jocului. Despre frustări? Numai de bine, dacă ele sînt, dacă tu le vezi, dacă tu crezi, dacă le-ai semnalat astfel - înseamnă că ai înclinat balanța comentariilor către echilibru.
Mulțumesc pentru trecere și părere!

Petruț Petruț Pârvescu, mulțumesc pentru trecere și semn,
Cu aceeași prietenie,

Ama, ai dreptate, nu contează nici modelul, nici culoarea condurilor, importantă este doar înaintarea, să pășim, orice ni s-ar întîmpla în față avem mereu un drum și libera alegere, fie și aceea de a împacheta condurul în sugestia unui simbol.
Mulțumesc pentru citire de suflet aproape!

Bogdan, mulțumesc de felicitări.
Lasă-mi adresa pe YM. Trimit porumbelul călător :)

Da Ela, sînt prinse și versurile acelea. Mulțumesc pentru gînd, să te bucuri și tu de mare, salut-o și din partea mea.

Liviu, mulțumesc de aproape și îngăduie-mi doar să tac acum :)

Mulțumesc Alinei pentru anunț și nu doar pentru atît, pentru toate cele pomenite mai sus și ceva în plus, felul în care m-a încurajat, îndemnat și uneori certat, așa cum știe ea și m-a mobilizat să fac un pas pe care nu eram hotărîtă să-l fac.
Vă mulțumesc și vouă penbtru cuvinte, urări, pentru faptul că sînteți aproape.

paranteză pentru Liviu - eu sper să ajungi și tu pe 9 într-un fel sau altul :).
oricum, ce-i al tău e pus deoparte.

Ioana, căpețele de ață colorată sau gînd de gînd s-au legat, versul tău final impunîndu-mi-se ca o necesitate a rostirii, așa că, da, cam dintr-o suflare ieși ...ce ieși.
mulțumesc de semn, de răspuns, știi tu, chiar dacă las semne vizibile mai rar asta nu înseamnă că nu (te) citesc.
cu bine, :)

Alina, despre telepatie nu mai e nevoie să povestim, cam știm amîndouă ce și cum ni se întîmplă. dar despre diminutive, da. bănuiesc că ție nu îți plac “căpețelele”. hmm…poate să le schimb, poate să le las așa, mici și ridicole cum sînt. hai că le schimb, oricum nu mai contează, sonata trecuse.
aștept textul tău să ne măsurăm telepatiile.
pe curînd,

nu știu cu ce literă începe realitatea în care planezi acum dar mie îmi e clar că îți priește, ești în efervescență, găsesc în toate poemele tale un ceva proaspăt, suflul acela de care mi se făcuse dor citind pe ici-colo.

\"nu știu multe despre bărbatul cu care se termină acest poem
dar îmi este foarte dragă mâna cu care începe\"

plăcut,

aa, titlul, parcă aș sări peste precizarea \"tu neclar\", mică sugestie de neluat în seamă: \"îmi este dragă mîna, te-am uitat\"

cu bine

am vrut să las un semn încă de aseară, însă s-a stricat jucăria exact cînd să dau send la comm. în esență spuneam că îmi place noul stil al Alinei, un fel de suflu cald, \"umanizat\" în ultimele texte, cel puțin asta e percepția mea. citit plăcut integral, totuși strofa ultimă este preferata mea.

....scrie-te, (re)scrie lumea...o să spun simplu, doar atît: acest text este un poem care mi-a plăcut. aș fi omis doar două versuri, lipsa lor nu ar aduce prejudicii întregului, dar nu-ți voi spune care sînt acelea, păstrez imaginea ansamblului și(-mi) e OK.
să ne citim cu bine,

am citit și am revenit de cîteva ori la micul tău poem, de ce, nu mă întreba (că oricum spun). uneori mă simt și eu ca un extraterestru mic, verde și pierdut în lumea asta (rea și prea mică sau prea mare), azi fiind una din zilele acelea. zisa ta mi-a părut ca un cerc, în sensul pozitiv, de inel, de împlinit, am revenit, sînt sigură, pentru concluzia din ultimul vers. tocmai încerc și eu figura asta, sper să-mi reușească. oricum, îmi răsună în minte încă.
salut de seară dimineața devreme.

o țesătură delicată, simplă, transparentă și luminoasă, ocrotind somnul păsării(-care-nu-e), de care poemul tău mi-a reamintit - cu plăcere - a lui Claude Aveline. pentru lumina și echilibrul pe care mi l-au transmis versurile tale înseninez somnul păsării cu o steluță, cît se poate de subiectivă, așa cum îi șade bine oricărei steluțe.
să ne citim cu bine,

desigur, fulguiri și scris, uf, tastatura asta nouă.

Abia acum, după ce mi-am postat propria bucățică am descoperit că tu scrisese-și încă de aseară. Remarc încă o dată că telepatia lucrează, am avut fulguri de flash-uri comune, vezi oranjul, sîngele și noroc că nu am mai scis și eu despre vasele comunicante, cum inițial pornisem. Interesant. Despre poem pot spune că e marca Alina, și dacă era nesemnat l-aș fi recunoscut. Plăcut, la bună citire.

Bună dimineața, devreme. Poemul tău îmi sugerează o fotografie alb-negru în care singura pată de culoare este o umbră de ambră, arămie și caldă străvăzută prin vălătucii de fum. Un ghem de imagini concentrate din care un pictor ar putea scoate chiar mai multe tablouri.
Plăcut, la bună citire,