Florin Andor

plecam până rămânea doar auriul și o după-amiază silită să doarmă cu fața la perete umbrele mă cunoșteau după aceleași apăsări larvare căzute între omoplați mai mult decât vederea fără

scoteam din cărți murate la subsol bărbatul în plină iarnă și odihna de parcă ar fi nins cu spații închise mirosuri necunoscute adulmecau nările acoperind dezlănțuirea nebună a elementelor te

când se va stinge lumina în cruce ostenit bănuind pe sub ușă că uneori e bine să fii simplu spectator mă vei chema să purtăm pe umeri arcul ce înstrăinează? gâfâitori nu sfinți ne ardem

șirag cu perle se strânge lent sub gesturile noastre - ne vor atinge, iubito, de pe o zi pe alta un tanc o liniște un tanc o lance portocalie renăscând, în jurul fiecărui cuvânt acum e doar

mănânc doar seara de când m-am născut șobolanii ascund lucruri unii de alții așteptând să treacă apa ziua în locul tău se vede o lacrimă dezlegată de țărm *** mestec încet n-am ce

ne ascundem fără sfârșit într-o cetate prăbușită jocul trist învățăm să înăbușim geamătul cu mâinile orbului sau potirul prea greu al unei flori pe buza râpei galbene închizându-ne cerul

iubești lucrurile mici pentru că sunt ușor de stârnit de la o zi la alta ușor de luat în pumn cum un boț de brânză proaspătă din care curg refugii sinonime cu ieri printre

bulgări de foc și urma degetului mare / dres cu mirodenii / jos privirea-i plină ochiule sari pe capră și mână / concert pentru pian în gurguie de piatră / zacharias / stăpânul celor două mii de

dospea întinzându-se către noi o lumină mai înaltă poftind la masa împărătească spuneai aha încercând să ne recunoști așa pitiți sub umbra ocrotitoare după izul părelnic al cuvântului -

în treacăt ne răspândim care-ncotro pe cer păsările se arămesc de la prima rază de soare și apar mereu aceleași vise rostite undeva de o grabă *** n-a mai rămas nimic de făcut lulu, se aud

să mai rămân căutam mama îmi spunea cum în sezonul acela există un zbor zilnic între o cameră obscură și natura primitivă a spiritului procesiune de linii albastru negre apoi dezgheța micul

aproape bătrân se inocula în suflete smuls din indiferența cotidiană acolo unde ochii tulbură esențele osândiți a se scrie palpitând nălucirea de sub clopot dar neprimit în clipa de

se întâmplă acum pas cu pas se întâmplă să aducem lumina la o scară potrivită jucându-ne cu acest ghem de frici -merită să-i câștigi pe oameni * pariam pe mâna scepticului și umbra

încă mai alergi spre porțile penumbrei sălbăticia acestui trup tulburând litera și tot ce trece printre mâinile desfăcute rostogolindu-se ar putea primi un alt nume cum cei înălțați în turnuri

tot repetând cântecul pentru ca nimeni să nu vadă trecerea umerii mei și mănușa de atlaz sub apăsarea ascunsă echinocțiu de îndreptat răsăritul *** pe altarul improvizat pălărie de

deasupra neamurilor visător și distrat învelit în blana abstractă suspendat între cer și pământ cu picioare filiforme pleoapa coborâtă în litera întoarsă ca un deget uscat sub un clopot de

luat deoparte închipuiam câte o fantasmă și îi spuneam nu uita să visezi grădini cu alei care se pierd încât ajungeam să știu că te-ai născut privindu-mă cu ochii largi ai unui zeu închis în

semnele morții mulaseră odinioară pe trupurile noastre cercuri suprapuse și de atunci viețuiesc în stomacul unei femei pe care am făcut-o să tremure fascinat de acel punct de unire sau