Jamais

nudă și vulnerabilă se închidea peste creștetul matelotului osândit să simtă gustul metaforei. la orizont frumusețea regală a deșertului, vârtej schimbând cursul apelor adormite. calcinată sub un cer abia atins, noaptea purta mănuși albe. apoi își împreuna rugăciunile încercând pe palmă tăișul. buze uscate, locul unde mușcau din orbita nouă caii goniți. și într-o și de marți Dumnezeu crea întunericul, mutându-și greutatea corpului pe piciorul stâng. căutam atent, respirând pe gură, mă urma din instinct un râu de sânge legănându-și corăbiile. coboram fir cu fir cu plumb încercând să-i descifrez sentimentele, după mers. complice și incoloră o mică dramă alungindu-se printre figuri de ceară. așteptând să se usuce primul strat. golful storcea marea până ce fețele aspre ale bărbaților reflectau iarăși cerul de iarnă, abandonându-se întâmplării. imateriale căile providenței nude.