Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Branhii

ioanei

1 min lectură·
Mediu
ghemuiți în pahare înalte, ora H triunghi de piele decupat de pe frunte. dincolo de ropotul distant rigiditatea unghiului. am vrut să știi ce simțeam. și mai era mult de lucru. la încheietura mâinii un rest de febră și numele îndrăgit rotindu-se în jos. nu-mi pasă că ai părul ondulat, eu rămân aici până ai să pleci. iar plumbul se transforma în aur. sărut uscat spațiul dintre noi, normalitatea se întuneca în albastru. undeva fluturau săbii de lemn, între două mari arcade. pietrele de moară târau după ele dâre roșii, desenând cine știe ce lege biologică. într-un șir de celule ardeau lumânări vechi, sau poate era doar un cortegiu de lebede fumegând abur de tămâie. rostogolindu-te cu ochii deschiși într-un alb imaculat, peste albia pietroasă a cuvântului. întotdeauna te întorceai în mine, cu roadele amare ale puterii. eu îngropat de viu în registrele joase ale crepusculului acvamarin, tu lungindu-te ca o caramea. într-un surâs vorbeam cel mai puțin. încă nu știam. nimic despre gesturile descompuse.
023.079
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
165
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “Branhii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/jurnal/150838/branhii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-negoescuINioana negoescu
îmi iau clipa de respirare. bine? apoi aștept următorul poem ascunsă într-un tablou proaspăt mirosind a alge. respir. despre mâine nu știu încă mare lucru. respir.
0
@florin-andorFAFlorin Andor
... mulțumesc frumos de trecere și surâs; altfel, mai ciupim din bucata de singurătate a celuilalt de dragul unei bune creșteri ... poate că ne vom face timp, odată, să vorbim mai de aproape(împreună cu ceilalți din zonă), cât să iasă cei mai tineri în lume :)
0