Florin Andor

nu m-ai înțeles și ce privire pe curba unui pod la celălalt capăt încă mai râdeau să plece singur spuneau dar psihologia îi dezgustase dintotdeauna nu a contat niciodată fără atingere înaintau enormi

să mai rămân căutam mama îmi spunea cum în sezonul acela există un zbor zilnic între o cameră obscură și natura primitivă a spiritului procesiune de linii albastru negre apoi dezgheța micul

aducea din profil cu ea invoca un tren pierdut la fiecare extremitate semiînchisă ca un alcov ascundea mirarea la căpătâi o planetă lipsită de apă scria la nesfârșit sub ochii mei cu globule

obișnuiam să port moartea prinsă la talie cu mânecile desfăcute o învățam cum să mângâie un obraz sau sân de femeie fără să zgârie de culoarea sângelui uscat câștiga de fiecare dată un copil în

răsărea din ocean cu fiecare călător cerul până la crini și orhidee două inimi deschideau spontan o singură privire îmi șoptea în urechea dreaptă numele părinților străini cerea nimicul în schimb de

îi scobeau trupul aruncau amintirilor carnivore ligamentul rotund aprindeau o lumânare înlăuntru să poată vedea de oriunde drumul spre casă fresca distrusă de umbrele dese și circul nenumitei zile îi

mă locuia cu miros de cireșe putrede îmi lua totul chiar și urletul lupului flămând lăsându-mi în schimb niște mâini și picioare alungite nu se plângea de sacul mare cu pietre îl căra mestecând în

veneau pe insulă cei care greșiseră comandau cafea primeau două întrebări la ceașcă și potriveau piesele o formă ciudată lipsea întotdeauna gurile mari cusute erau înapoiate cravata mănușile și poza

îmbulzeau pe butucul gol păpuși trandafirii cu talpa de sfoară asemeni vitraliilor catedralei decupau ochilor blânzi căprui propoziții neterminate sălbăticite în trepte cu părul buclat potriveam

numele de botez le căutau un fel de izbăvire în alb-negru femeia purta în cârcă profilul perfect ciugulea din văzduh lumânări aprinse așteptându-i fluxul atingea o coardă sensibilă în gol peste

la vârsta aceea nu puteam deosebi vocile după salut umblam pe câmpii sterpe mă așezam la sfat cu obiceiurile și cei care știau să îngroape împlinirea cuvântului mai aveau doar un singur ochi asemeni

orice durere aidoma unei urechi imense ducea spre ceasul bărbaților abandona bătrânul între două pietre așezate în unghi ecoul îi strângea pe genunchi locurile pustii hrănite cu șerpi și

viețuiau printre voi umbre desenau fără țintă sfâșieri prea ocupate să mai trăiască în case pe cai fără șei călăuze tăcute de neuitare și fapta ce străpunge mâinile elibera cu flori de măr sângerate

brăzdat în cute pentru adormire într-un loc ferit dinainte chip cioplit necuprins în aerul acela obosit de atâtea răstigniri asemeni cineva își striga setea în culori visurile aveau greutatea

te iubeam bând din cupă forma răstignită când arătai cu degetul urâțenia celuilalt din cimitirul săracilor și măștile turnate în pavilioane neobosite de moarte în priviri luminile descuiate mimau

se pleca o lumină pătrundeau prin ferestre tropăituri de cai nepotcoviți îi spunea nimic din toate acestea nu există între parole doar împărțirea pernei viața și moartea la distanțe egale își numărau

aveau de trecut multe poduri și răscrucea de la apus cu povești înțelepte de la celălalt învăța fiecare până la conștiință ea își uitase religia el n-avea nici o credință ca să o poată

și se prăbușea Babilonul pentru stimularea digestiei mișcările aduceau tot felul de epidemii în case de lemn onomastica era un pretext mai bun decât infuzia unei tăceri fraze cu punctul pe i

timpul năștea energie tresărind pe la colțuri scurgea serile într-un ochi pătrunzător doar întunericul nemișcată înfometare mai presus de spirit o mumie pe jumătate putrezită și sunetul tobelor