Departe de el

plăteam prin orbite ca niște sfinți somnul omului sufletul mâinile întindea la marginea vederii în schimburi de piei încât de la o vreme nu ne mai simțeam singuri veți fi mereu alții crâmpoțind în palmele aceleiași zile albe semne de vindecare auzeam iar unul din noi era dezbrăcat de hainele rămase mici și scufundat într-o jumătate portocalie clinchet fără ureche într-o fisură a conștiinței tu plângeai precum în vis conturul bunicului descuamat în straturi de calcar roagă-l îmi spuneai să nu-mi ia pe cel mai tânăr dar amurgul venea fără nici un fel de prevestire ca un arc nou coincidențele doar semne tulburi scrieri cu un singur puls de la dreapta spre stânga și coborai coborai două firișoare de sânge prin poduri de sfoară noaptea încremenea în coji lemnoase frigul unei lumi scufundate întoarce-te, departe de el nimic nu alină la fel