Lory Cristea

e greu... așa-i că timpul prea larg și greu vă vine mai rău decât o haină primită bogdaproste din timpurile care, slugarnice-anagnoste... vin amintiri amare de milă sau rușine de întâmplări

v-am spus demult că vorba-mi va amorți pe buze zdrobită-amar de brume fără de înțeles și v-am mai spus în vremea aceea-atât de des că mulți găsi-vor semne prin care să m-acuze prin fel de fel

mă tot duceai departe, mă tot duceai de mână se-nfiorau copacii și ierburile pale așa încât deodată din visurile tale doar pulberea și praful avea să mai rămână ca o licoare-amară, ca o

se leagănă corăbii fragile-n tulburi ape cum balerine oarbe dansează lung pe săbii copacul neputerii s-a lepădat de vrăbii și nimeni nu mai știe din Iad cum să ne scape întrepătrund himeric în

nu m-a învățat nimeni ce înseamnă acasă înainte de mama care punea masa în fața bărbatului și a celor trei copii ai dumisale mereu la fel de curat mereu la fel de cuminte într-o zi am plecat din

din buzunar tristeți cu iz de moarte îmi picură în ceai... e prag de toamnă și să mă credeți, nu mai știu ce-nseamnă aproape să te afli...ori departe un înger slab de înger mă

când nici un om nu-ți va mai da de știre e semn de curat de moarte-ncepătoare; ce te durea demult, nu te mai doare și păsări negre zboară-n arcuire cuvintele ca niște fructe-amare par

începeam așa copil neștiutor într-al cărui pumn se zbate un fluture galben ultimul din specia sa amărui sălciu este timpul în care îmi explicați că nu mai e nu se mai află nu există suflul fie

auzi… în mine piatra albă cântă și ape dulci, obârșiile-și ca’tă neliniștit, ca scrierea-mi de fată ce-avea, cumva, fatal, sorginte sfântă acum… mă simt femeie, deodată și-un zeu de ceară

Adime, junii au argint în plete și parcă sunt sfințiți pe jumătate călări trecând cu mâinile-ncleștate pe frâiele țintate...vai, poete! în Șchei un vânt de vremuri tulburi, bate iar luna

Cunoscuse prima ei durere în clipa în care mama, cu câteva luni înainte de-a începe ea școala, avu un accident la locul de muncă unde era laborantă. Tata venise acasă într-o seară și-i spusese

Se afla întinsă pe pat, nu știa de cât timp era acolo, nu recunoștea nimic din ce zărea în jur - mai bine zis, nu vedea decât forma unor contururi în alb și negru . Mâna stângă îi era amorțită și

nici carismatic nu ești... vrei, feroce să pari, dar cui îi vinzi brașoave fade în fața ta bătrânul dascăl, cade nemaiștiind pe cine să invoce fanarioții tăi prin ambasade, nemernici

când țara greu repiră-aproape moare și-n pulberi încolțesc tulpini de boală în vis la prunci firavi cu burta goală mai ies la drum cu pită și cu sare sărmane umbre care-n buimăceală se vor

mă-ntreb din toate astea ce rămâne când trec povești de dor prin ochi-ți triști și încă te încrezi și încă riști să speri că mai există zmei și zâne copilul slab în care mai exiști din când în

dar cine ești... sunt duhul acelor care dorm în luturi reci și sece pe care se-așezară cu mult aplomb și scârbă purtând titlul de domn plebeii ce-și vândură nu inimă... ci țară cine mai

sufletul își lua ultima zvâcnire dureros de sumbră desenând în linii roșu stins mâna care prea târziu s-a-ntins înspre trupul părăsit de umbră și secătuit de neiubire năruiești când

Aș lăcrima de tine așa cum ești... pustie Și lacrimile mele n-ar înceta să cadă Pe trupu-ți sterp ce astăzi mai poate fi plămadă Doar celor ce-și duc viața întru nimicnicie Vezi... Dumnezeu, se

mânjii au pe bot tăceri de rouă și mai au speranțele ucise pentru că le-au arătat în vise lupi însângerați de lună nouă viitorul, ce le hărăzise soarta ce-i acum tăiată-n două: una- lor și

Reptilieni cu sânge mai rece decât gheața Ce lung străbat în carne cu umblet de cuțit Secretuiesc fățarnic și laș că s-a iubit Cândva ... pe-aici, femeia, lumina, pruncul, viața De-agnostice

un du-te- vino... case, locuri în care frig subțire bate deși într-unele mi-e frică, presimt c-am mai trecut prin toate aici, în burgul ăsta tristic în care piatra sângerează și fiecare creastă,

Acum când rătăcesc prin lucruri Și unul este, altul nu-i Aș sta-n genunchi să cer iertare Dar vezi prea bine că n-am cui Cu porțile ședeam deschise Dar nu intrau nici buni nici răi În timp ce

Crăciun fericit! agoniști care sunteți cititori ai mei și cărora vă mulțumesc, editori, autori! Dumnezeu să ne dea un an de sănătate și restul... El știe mai bine ce va semnifica! Rog frumos un

Ninge târziu așa cum prea târzie Speranța noastră pâlpâie-n icoane Scrie Vasile... sau vorbește Ioane De-o tristă, sângerândă Românie Cu Dunărea ce fierbe la Cazane Sau munți pe care plânsul